„Creşte numărul pensionarilor la catedră, pentru că tinerii nu vor să lucreze în învăţământ”, se arată într-un comunicat al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, cu ocazia Zilei Internaționale a Educației. „Situaţia a fost generată atât de lipsa posturilor titularizabile, cât mai ales de numărul foarte mic al tinerilor care vor să profeseze în sistemul de învăţământ de stat”, mai arată documentul. „Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ semnalează o situaţie dureroasă cu care se confruntă sistemul de educaţie din România – de la un an la altul, numărul cadrelor didactice care s-au pensionat, dar care optează să lucreze în continuare, la plata cu ora, este în creştere”, potrivit comunicatului.
„Absolvenţii de studii superioare nu sunt interesaţi de o carieră didactică din cauza demotivării salariale! În învăţământul românesc de stat, în ciuda creşterilor salariale care au fost acordate în ultima perioadă, venitul unui debutant rămâne în continuare insuficient pentru a acoperi nevoile de bază ale unui tânăr. În acest moment, vă reamintim că un profesor debutant are un salariu de până la 4.000 de lei net/ lunar.”
FSLI transmite că „învățământul are nevoie acută de tineri, care să vină cu energie, cu idei inovatoare, cu metode noi de predare în faţa elevilor, cărora le trebuie stimulat interesul pentru şcoală, iar acest lucru înseamnă multă dinamică”, mai precizează reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.