Reprezentanții asociațiilor de părinți care sunt membri ai federațiilor părinților sau au activitate relevantă la nivel național pot participa cu statut de observatori la ședințele consiliului de administrație al școlii, după cum se arată în Noul regulament de funcționare al școlilor – ROFUIP 2024. Prin articolul 19, alineatul 1 din noul Regulament de organizare și funcționare a școlilor și liceelor, părinții din asociațiile dedicate acestora primesc dreptul de a participa la ședințele consiliilor de administrație din unitățile de învățământ în calitate de observatori.
Prevederea se aplică doar părinților care fac parte din asociații membre ale federațiilor părinților sau au activitate relevantă la nivel național.
Articolul 19, alineatul 1: „La şedinţele consiliului de administraţie participă de drept, cu statut de observator, reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar care au membri în unitatea de învăţământ şi ai asociaţiei de părinţi membre a federaţiilor părinților/reprezentanților legali cu activitate relevantă la nivel naţional”.
În regulamentul mai vechi, părinții din asociații puteau participa la ședințele CA prin invitație. Părinții pentru care se aplica aceasta prevedere erau cei care nu făceau parte deja din Consiliul de Administrație.