HomeLocalRazie a poliț...

Razie a polițiștilor la Bicaz

Conform unei informări a IPJ Neamț, sâmbătă, 12 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț desfășoară o acțiune, cu efective mărite în sistem integrat, de tip „Razie”, în orașul Bicaz, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

La activitățile desfășurate sunt angrenați polițiști din cadrul reședinței Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, Poliției orașului Bicaz, Secției de Poliție Rurală Bicaz, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Neamț și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț.

Scopul acțiunii a fost prevenirea oricăror fapte care pot afecta climatul de ordine și siguranță publică, combaterea faptelor de violență stradală, a furturilor, tâlhăriilor, a infracționalității economice, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea faptelor asociate traficului și consumului de droguri, dar și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Totodată, în cadrul acțiunii au fost puse în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz.

Acțiunea face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională, se mai arată în informarea IPJ Neamț

MAI MULTE ȘTIRI

Povestiri populare în trei variante: Adevăr şi legendă despre Piatra Teiului

Stânca pe care oricine trece prin marea intersecție de la Piatra Teiului, care leagă drumurile care duc spre Târgu Neam...

Omagiu adus memoriei scriitorului Alecu Russo

Alecu Russo s-a născut în ziua de 17 martie 1819, la Străşeni/Prodăneşti, judeţul Lăpuşna. În copilărie şi adolescenţă ...

Credinţe şi legende populare: Moş Alexe, purtător al cheilor anului

El este o reprezentare mitică sezonieră, patron al vieţuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi şi sub scoarţa ...
spot_img

INTERVIURI

LIVE