Conform unei informări a municipalității pietrene, “Miercuri, 6 noiembrie, este programată turnarea stratului final de covor asfaltic pe Bulevardul Decebal. Primul tronson pe care constructorul va desfășura acestă operațiune este cuprins între intersecția cu strada Mihai Eminescu (Piața Mihail Kogălniceanu) și intersecția cu Bd. Republicii (zona Casei de Cultură), drept pentru care accesul auto va fi permis doar șoferilor care se deplasează pe direcția: Petrodava – Muzeul de Istorie.
În schimb, accesul auto va fi restricționat temporar spre și dinspre strada Piața 22 Decembrie (pe toată durata derulării lucrărilor de asfaltare), iar ieșirea autovehiculelor în Bulevardul Decebal, dinspre strada Caișilor (parcare Tribunalul Județean Neamț) va fi permisă doar spre drepta (direcția Muzeului de Istorie).
Pe parcursul zilei de miercuri va fi interzis și accesul auto în parcarea cu plată orară din zona Oficiului Poștal nr. 1, a blocurilor H1, H2, H3 și a complexului comercial Ozana. Pe toată perioada lucrărilor, conducătorii auto sunt rugați să respecte indicațiile Poliției și semnalizarea rutieră.