HomeLocalContinuă asfa...

Continuă asfaltarea pe bd Decebal

Lucrari pe coridoarele de mobilitate la Piatra-Neamt-bulevardul Decebal

Conform unui anunț al municipalității piretrene, “Asfaltarea pe ultimul coridor de mobilitate aflat în lucru în Piatra-Neamț se va relua luni, 18 noiembrie, pe două tronsoane din bulevardul Decebal.

În intervalul orar 9.00 – 12.00, se va turna stratul de final (de uzură) între intersecția cu sens giratoriu de la spital și cea de la Muzeul Istorie, operațiune ce se va efectua sub trafic, fără a fi necesară închiderea accesului auto.

După ora 12.00, se va continua cu așternerea stratului final de asfalt pe sectorul cuprins între intersecția de la Casa de Cultură, spre cartierul Precista, fiind necesară închiderea temporară (aproximativ 3 ore) a accesului pe bulevardul Republicii (de la intersecția cu strada Calistrat Hogaș spre Casa de Cultură).

Dacă ritmul de așternere a asfaltului nu va fi perturbat din cauza unor probleme de aprovizionare cu mixtură, sau condiții meteorologice nefavorabile, se vor închide ulterior străzile Durăului și Mihail Sadoveanu, până la intersecția cu strada Liliacului (zona „Gostat”/Școala „Elena Cuza”).

Pe perioada închiderii temporare a drumurilor laterale, programul de transport public de călători al SC Troleibuzul SA va funcționa fără stațiile aferente. Circulația rutieră pe bulevardul Decebal va fi permisă pe ambele sensuri, dar în situații neprevăzute, punctual, se va desfășura într-un singur sens, cu atenționarea prealabilă a participanților la trafic.

Săptămâna viitoare, la sfârșitul fiecarei zile, în funcție de stadiul fizic realizat, se va revizui programul de lucru și se vor anunța ce restricții vor fi impuse în ziua următoare.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, îi rugăm pe participanții la trafic să respecte semnalizările rutiere și îi asigurăm că lucrările se vor încheia în cel mai scurt timp posibil.” se mai arată în anunțul Primăriei Piatra-Neamț.

De asemenea, instituția mai anunță că se va realiza și “Închiderea circulației pe strada Aleea Trei Căldări de la Colibele Haiducilor până la punct Belvedere, pentru două săptămâni, în perioada 18.11-02.12.2024, la solicitarea S.C. INVEST PLUS S.R.L. pentru realizarea unor lucrări de modernizare infrastructură.”

MAI MULTE ȘTIRI

Remember: Constantin Prangati, profesor şi scriitor al socialului

Constantin Prangati s-a născut pe 11 noiembrie 1934, la Oprişeşti, comuna Burdusaci, azi, Răchitoasa, Bacău. Licenţiat ...

Practici populare: Descântecul

Considerații Psihoterapia, fitoterapia, chinoterapia, meloterapia, balneoterapia sunt denumiri moderne ale unor tehn...

Cartea zilei: Maria Trofin – „Anotimpuri”

Anotimpuri În anul 2014, la Editura Capriccio din Piatra-Neamţ apărea volumul Mariei Trofin, intitulat „Anotimpuri”....
spot_img
spot_img

INTERVIURI

LIVE