HomeCulturaCartea zilei:...

Cartea zilei: „Lecturi Pastelate”, Gheorghe Ţigău

În anul 2014, Editura „Nona” scotea pe piaţa cărţii un volum aparte. În parte, creaţie a elevilor de gimnaziu şi liceu din Piatra-Neamţ, în parte datorită harului didactic al profesorului de limbă şi literatură Gheorghe Ţigău. De-a lungul a trei decenii, profesorul a strâns o serie de lucrări de artă plastică, desene, grafică şi picturi, ale elevilor, rezultat al multor activităţi extraşcolare. Aflat acum la pensie, Gheorghe Ţigău a triat şi a ales cele mai reprezentative lucrări, cărora le-a găsit câte o ilustraţie din operele literare cunoscute de elevi.

„Am avut bucuria de a lucra decenii de-a rândul, în şcoală sau în particular, cu şcolari de toate vârstele. Cu ei şi prin ei, existenţa mea a căpătat rost. Cu inima plină de însufleţire şi de speranţă, i-am îndemnat pe toţi să înveţe, să fie cuminţi şi sârguincioşi, să se înalţe, folosindu-şi energiile pentru creaţie, înţelegând şi aplicând sincretismul artelor.

Această carte este rodul acestor îndemnuri, al lecturilor în grup sau individuale, care le-au hrănit imaginaţia creatoare. Din mulţimea de ilustraţii ale unor pagini nemuritoare din opere literare româneşti, am reunit aici câteva zeci, care aparţin foştilor elevi din clasele V-XII, dintre anii 1975-2005, ai Şcolii „Elena Cuza” şi Şcolii Nr. 5, ai liceelor „Calistrat Hogaş”, „Victor Brauner” şi de Informatică, toate din Piatra-Neamţ.

Lucrările dezvăluie graţie ori gravitate, trăiri şi simţiri  nebănuite, precum şi, mai presus de toate, talent. Viaţa şcolii a fost şi rămâne frumoasă. Ea răspândeşte în jur doar lumină, căldură, vrednicie, prietenie.” (Gheorghe Ţigău)

Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț

MAI MULTE ȘTIRI

Povestiri populare în trei variante: Adevăr şi legendă despre Piatra Teiului

Stânca pe care oricine trece prin marea intersecție de la Piatra Teiului, care leagă drumurile care duc spre Târgu Neam...

Omagiu adus memoriei scriitorului Alecu Russo

Alecu Russo s-a născut în ziua de 17 martie 1819, la Străşeni/Prodăneşti, judeţul Lăpuşna. În copilărie şi adolescenţă ...

Credinţe şi legende populare: Moş Alexe, purtător al cheilor anului

El este o reprezentare mitică sezonieră, patron al vieţuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi şi sub scoarţa ...
spot_img

INTERVIURI

LIVE