Născut la 28 noiembrie 1950, în comuna Perieni din Republica Moldova, Arcadie Răileanu a urmat Şcoala de arte plastice „A.V. Sciusev” din Chişinău, studiind desen, pictură, compoziţie, istoria artelor şi sculptură. A absolvit, apoi, Institutul Politehnic din Chişinău, Facultatea de Construcţii Urbane, specialitatea Arhitectură.
„Pictura e o artă mai independentă, care îmi dă o mai mare libertate de creaţie decât arhitectura, care mă încadrează în anumite rigori“, spune Arcadie Răileanu.
Pe simeze, a debutat în 1982 cu lucrări la Expoziţia U. A. P. Moldova. Are la activ numeroase „personale” şi „colective”, atât în ţară (Piatra-Neamţ, Iaşi, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Bârlad, Câmpulung Moldovenesc, Cluj-Napoca, Bacău, Timişoara, Bucureşti), cât şi în străinătate (Chişinău, Tighina, Moscova).
Creaţiile sale sunt predominant în zona compoziţiei abstracte, apropiate de neoclasicism şi constructivism. „Pictor cu o solidă pregătire profesională, exersată cu o disciplină de atelier, verificată permanent în expoziţii cu caracter personal, în selecţii de grup şi tabere estivale de creaţie, Arcadie Răileanu este un colorist prin excelenţă. Chiar dacă lasă impresia că elaborează à la prima, în priză directă, nu face altceva decât nişte schiţe prealabile. Pictează aproape zilnic, singur sau înconjurat de discipolii săi de la Şcoala Populară de Artă, unde se comportă ca primus inter pares. Experienţele şcolii ruseşti, în spiritul căreia s-a format, şi câştigurile artei româneşti au devenit o originală sinteză stilistică între reflexivitatea primelor şi spontaneitatea celor din spaţiul românesc. Mereu motivate cromatic şi structural, compoziţiile lui au anvergura uni palpit tonic şi robust, adiacent prin vitalitatea expresiei unui latin. Sanguinitatea ansamblului sugerează un temperament cerebral şi vitalist, energic şi tandru totodată. În ansamblu, pictorul Arcadie Răileanu are argumentele profesionistului şi bucuria de a fi urmat în artă de admiratori fideli.” (Valentin Ciucă)
Aproape două decenii a condus Şcoala de Arte Plastice din Donduşeni (Republica Moldova), perioadă în care s-a produs „ruperea“ de arhitectură şi debutul în pictură. Tot de atunci are experienţa lucrului cu elevii. „Mergeam prin satele din raioane, îi căutam şi-i iniţiam pe copii în tehnica picturii, iar ei luau premii la expoziţiile republicane“, se destăinuie pedagogul..
Timp de un alt deceniu, începând din 2006, pictorul Arcadie Răileanu a coordonat activitatea clasei de pictură din cadrul Şcolii Populare de Artă Piatra-Neamţ a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, vreme în care şi-a câştigat discipoli de toate vârstele. Este mândru de realizările unor elevilor săi, ale căror creaţii au fost apreciate la concursuri şi expoziţii.
Aflat acum în anii tihniții ai pensiei, artistul plastic Arcadie Răileanu creează în continuare. Măcar de trei ori pe an vine cu o nouă expoziție, prezentând public noi și noi tablouri izvorâte din nesățioasa poftă de muncă și din talentul său nemărginit.
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Culturăși Arte „Carmen Saeculare” Neamț