Unitatea de măsurat timpul egală cu numărul nopţilor scurse între două faze consecutive ale astrului lunar se numeşte săptămână. Vechile calendare lunare aveau timpul organizat pe luni lunare, care începeau la apariţia pe cer a Lunii Noi, şi pe săptămâni de şapte zile. Într-un an solar de trei sute şaizeci şi cinci de zile sunt treisprezece luni lunare sau lunaţii şi cincizeci şi două de săptămâni sau faze lunare.
Zilele săptămânii poartă numele aştrilor vizibili cu ochiul liber de pe Pământ: Luna, Marte, Mercur, Jupiter, Venus şi Saturn.
Local, săptămânile dedicate unor năprasnice reprezentări mitice (Caii lui Sântoader, Filipii, Rusaliile) aveau opt zile, iar cei mai importanţi colaci rituali, sacrificaţi la Măcinici, redau cifra opt. Multă vreme romanii nu au cunoscut săptămâna de şapte zile. Ei aveau un ciclu deopt zile numit nundinae, iar zilele erau notate cu litere de la A la H. Orice sfârşit de perioadă calendaristică (zi, săptămână, lună, anotimp, an) avea un caracter nefast.
Ritualul sfârşitului şi începutului de săptămână cuprindea trei zile: sâmbăta, al cărei caracter nefast era evidenţiat de cele trei ceasuri rele; duminica, zi care celebra victoria binelui asupra forţelor malefice acumulate în săptămâna anterioară; lunea, care marca începutul săptămânii sub auspiciile cele mai favorabile activităţilor umane.
Timpul săptămânal născut duminica se împlineşte joia, după care îmbătrâneşte, condiţie obligatorie pentru renaşterea lui săptămânală.
Odată cu răspândirea creştinismului, prima zi a săptămânii, duminica romană, a devenit ziua Domnului, realitate păstrată de întreaga cronologie medievală. Cel care a fixat duminica început de săptămână a fost Constantin cel Mare, în anul 321 d. H.
La români şi la celelalte popoare sud-europene săptămâna începea, ca şi astăzi, în ziua de luni. (Ion Ghinoiu, „Calendarul ţăranului român. Zile şi mituri.”)
Zilele săptămânii: luni
Începând de astăzi, luându-l drept călăuzitor pe etnologul și folcloristul Ion Ghinoiu, Centrul pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare” vă propune un ciclu de șapte episoade în care să aflăm semnificația fiecărei zile a săptămânii, semnificație desprinsă din credințele populare românești.
În lucrarea semnată de Ion Ghinoiu, „Mică enciclopedie de tradiții românești” (Editura “Agora”, București, 2008), ziua de luni este prezentată astfel: „Personificare a primei zile a săptămânii dedicată astrului lunar. În Calendarul popular, această zi este patronată de Sfinții Petru și Pavel (Iași) sau de Arhanghelii Mihail și Gavril (Neamț).
Ca personaj mitic, Sfânta Luni era invocată pentru vindecarea animalelor, mai ales a acelora fătate în ziua de luni și botezate Lunilă sau Lunaia. Era aducătoare de noroc, favorabilă începerii activităților specifice industriei casnice, în special a celor de durată: țesutul, cusutul sau brodatul iei ori cămășii. Se interzicea, în schimb, negoțul, datul pe datorie, împrumutul bunurilor materiale, mersul la pețit.
Pentru câștigarea bunăvoinței Sfintei care poate da sănătate copiilor și prosperitate familiei, unele femei o celebrează prin post negru, mai sever ca miercurea sau vinerea (Oltenia, Maramureș, Dobrogea, Moldova).
În satele de crescători de animale din Banat, Sfânta Maică Luni era modelată de femei sub forma unei turte de mălai, coaptă în cuptor și mâncată sacramental de păstori în prima zi de luni a Postului de Paște. Procedând așa, se credea că acestea le va apăra oile de sălbăticiunile pădurii, în special de lupi. Despre omul născut lunea se credea că este urât, dar foarte sănătos și norocos. Luni este singura zi interzisă pentru înmormântarea oamenilor.”
Documentare de Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
, ziua de luni este prezent...){kind=link}