(2 decembrie 1936, la Bucureşti – 3 ianuarie 2023, București)
„Are o figură banală de Mitică… Zi-i Mitică şi gata.
A fost elogiat «in extenso» de însuşi Caragiale, care l-a iubit şi a crezut în el. Pentru Caragiale, toate, în afară de Mitică, erau mofturi. Pentru noi, Mitică e Mitică, căci la noi a fost mereu Mitică, iar dacă pleacă la Bucureşti, o să fie un Popescu din marea familie mitică. Ne va fi dor de Mitică, pentru că l-am iubit pe Mitică mai mult decât el pe noi. Drum bun! Sănătate! Şi succes! Să ne trăieşti, Mitică! (Semnat; serviciul de cadre”)
Aceste rânduri-gânduri, dedicate actorului Mitică Popescu, la plecarea acestuia din Teatrul Tineretului atunci când Capitala îl chema cu insistenţă, au fost scrise, în vara anului 1973, de Eduard Covali, Ţâcă Cojocaru, Gelu Apostol, Alexandru Lazăr, oameni de teatru care au împărţit scena cu celebrul lor coleg.
Mitică Popescu s-a născut pe 2 decembrie 1936, la Bucureşti. A absolvit Institutul de Teatru, apoi a venit la Piatra, în vara anului 1966. La Teatrul Tineretului, Mitică Popescu a strălucit în câteva capodopere teatrale, de referinţă rămânând spectacolul „Omul cel bun din Sîciuan” (1968, regia – Andrei Şerban), în care a fost distins cu Premiul pentru interpretare masculină la prima ediţie a Festivalului Spectacolelor pentru Tineret şi Copii de la Piatra-Neamţ. La fel, reprezentaţiile „Woyzeck”, din 1970, în regia lui Penciulescu, şi „Harap Alb”, din acelaşi an, cu Zoe Anghel Stanca regizor, au dat prilejul criticilor de teatru, şi nu numai, să remarce talentul marelui artist.
Până la plecarea spre Bucureşti a mai jucat în alte douăzeci şi cinci spectacole: „Afară-i vopsit gardu’, înăuntru-i leopardu’ ” (1966, regia – Ion Cojar), distins cu Marele Premiu pentru cel mai bun spectacol la BIENALA DE LA VENEŢIA, octombrie1968; „Răzvan şi Vidra (1967, regia – Gabriel Negri); „Război şi pace” (1967); „33 scrisori anonime” (1967, regia – Zoe Anghel Stanca); „Heidelbergul de altădată” (1968, regia – Gabriel Negri); „Noaptea încurcăturilor” (1968, regia – Andrei Şerban); „Jocul de-a vacanţa” (1968, regia – Gabriel Negri); „Gemandura” (1968, regia – Gabriel Negri); „Pe-un picior de plai” (1968, regia – Gabriel Negri); „Duelul (1968, regia – Zoe Anghel Stanca); „Ziariştii” (1968, regia – Ion Cojar); „Vrăjitorul din Oz” (1968 – regia, Ion Cojar), spectacol cu care a participat cu succes la BIENALA DE LA VENEZIA, 1968; „Paharul cu apă” (1969, regia – Gabriel Negri); „Cronica personală a lui Laonic” (1969, regia – Magda Bordeianu); „Năpasta” (1970, regia – Alexa Visarion), „Duet” (1970, regia – Gabriel Negri); „Balul hoţilor” (1970, regia – Radu Penciulescu); „Întunericul” (1971, regia – Constantin Marinescu); „Ştafeta nevăzută” (1971, regia – Emil Mandric); „Ultima oră” (1972, regia – Emil Mandric); „Peer Gynt” (1972, regia – Cătălina Buzoianu); „Mere penntru Eva” (1972, regia – Emil Mandric); „Buna noapte nechemată” (1972, regia – Moni Ghelerter); „Nastratin Hogea” (1973, regia – Zoe Anghel Stanca); „Inimă rece” (1973, regia – Sanda Manu).
Mitică Popescu a plecat pe drumul fără întoarcere în ziua de 3 ianuarie 2023. În urmă ne rămâne descrirea pământeană pe care însuși a transmis-o posterității: „Eu nu sunt artist, eu sunt actor. Eu am fost îndrăgostit de actorie. Eu nu am fost nici domn, nici tovarăş, am fost nea Mitică, am fost mai popular. N-am întârziat niciodată şi n-am obosit niciodată. Am ajuns primul la teatru şi am plecat întotdeauna ultimul.”
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
