HomeCulturaCartea zilei:...

Cartea zilei: Traian Cicoare – „Oameni, locuri şi comori spirituale din ţinutul Neamţ”

În anul 2012, Editura Acţiunea din Piatra-Neamţ propunea spre lectură lucrarea, îngrijită de Constantin Bostan şi Cristina Catana, „TRAIAN CICOARE – Oameni, locuri şi comori spirituale din ţinutul Neamţ”.

Povestea cărţii este una aparte. Ne-o istoriseşte Constantin Bostan, directorul de atunci al Bibliotecii judeţene „G. T. Kirileanu”. „În toamna anului 2006, într-una dintre întâlnirile noastre în Biblioteca Judeţeană, i-am propus temeinicului profesor Traian Cicoare să-şi selecteze şi să-şi reîntregească numeroasele sale articolele de evocare a unor oameni şi fapte din judeţul Neamţ, frecvent apărute în presa locală (şi cel mai adesea «hăcuite» din motive de spaţiu), spre a le înmănunchea într-un volum cu adevărat reprezentativ pentru generozitatea şi harul ştiinţei sale de carte. (…) Oarecum neîncrezător în propria răbdare şi chiar în posibila finalizare a unui asemenea proiect, domnul profesor a prins a-şi revedea arhiva, mi-a încredinţat textele publicate şi cea mai mare parte din adăugirile făcute, iar cartea «s-a pornit»… Din cele aproape 300 de articole astfel filtrate, au fost reţinute pentru acest florilegiu 181 de texte tipărite şi alte 90 sunt menţionate în cele două pagini de Bibliografie selectivă. Din păcate, nu am ajuns împreună până la acest fericit moment editorial, pe care îl trăim, iată, in memoriam…”

Lucrarea este structurată în şase părţi – Civica; Cultură şi literatură; Învăţământ; Istorie; Religie; Personalia –, în fiecare dintre ele regăsindu-se texte dedicate de autor unor oameni, locuri şi comori spirituale, toate acestea definitorii ţintului Neamţ. Enumerăm, aleatoriu, câteva: Melchisedec Ştefănescu, Ion Creangă, Gheorghe Theodorescu Kirileanu, preotul Constantin Matasă, Schitul Draga, Şcoala Normală „Gheorghe Asachi”, Nicolae Iorga la Neamţ, Eroism şi cinstirea Eroilor în Neamţ, Corul veteranilor din Piatra-Neamț.

Este foarte probabil ca ideea de bază, cea care a inspirat apariţia lucrării de faţă să fie însăşi credinţa Profesorului Ciocare, cel care cu ceva vreme în urmă lansase un îndemn posterităţii: „încurajat de eficienţa sărbătoririi unor mari personalităţi culturale în satele lor de baştină (…), adresez un apel de sufet către intelectualii satelor nemţene să exploreze zăcămintele spirituale ale locurilor unde «s-a născut veşnicia», să scoată la iveală tezaurele intelectuale şi morale nepieritoare pornite de acolo. Cinstirea strămoşilor şi a valorilor care ne tutelează devenirea (uneori chiar şi fără percepţia noastră) este o datorie sacră.”

Este un îndemn pe care avem datoria, fiecare dintre noi, să-l perpetuăm, arătând generaţiilor viitoare cine am fost şi de unde ne tragem.

Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț

MAI MULTE ȘTIRI

Povestiri populare în trei variante: Adevăr şi legendă despre Piatra Teiului

Stânca pe care oricine trece prin marea intersecție de la Piatra Teiului, care leagă drumurile care duc spre Târgu Neam...

Omagiu adus memoriei scriitorului Alecu Russo

Alecu Russo s-a născut în ziua de 17 martie 1819, la Străşeni/Prodăneşti, judeţul Lăpuşna. În copilărie şi adolescenţă ...

Credinţe şi legende populare: Moş Alexe, purtător al cheilor anului

El este o reprezentare mitică sezonieră, patron al vieţuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi şi sub scoarţa ...
spot_img

INTERVIURI

LIVE