Ziua de 6 decembrie a fiecărui an îl sărbătorim pe Sfântul Nicolae. Numele său provine din grecescul Nikolaos (compus din cuvintele nike = victorie şi laos = popor), însemnând „biruitorul de popor”. A devenit unul dintre cele mai îndrăgite şi mai răspândite nume încă din Antichitate, obicei păstrat la români până în zilele noastre.
Denumirea populară a sărbătorii este Sfântul Neculai sau Moş Neculai (cu variantele Neculae, Nicolai, Nicolae). Prin Transilvania se întâlnesc şi denumirile Sân-Nicoară şi Sâ-Micoară, mai rar, sărbătoarea se numea şi Crăciunul copiilor.
În calendarul popular, Sfântul Nicolae apare în diverse ipostaze, patru dintre ele ne sunt prezentate de etnograful ieșean Marcel Lutic. Cea mai importantă dintre ele este „aceea a unui bătrân, care, cu barba lui cea albă, trebuia neapărat să aducă, de ziua sa, zăpada. Aşadar, un insolit patron al iernii, apropiat ca structură de Gerilă din spaţiul slav. Interesant este că sărbătoarea Sfântului Neculai era plasată în calendarul popular al dacilor, evident cu altă denumire, la sfârşitul unei perioade de renovare rituală a timpului, echivalenta Bobotezei din calendarul popular românesc.”
O altă ipostază în care apare Sfântul Nicolae în calendarul popular, e aceea de patron al celor care călătoresc pe ape, „stăpân peste ape, podar mare, călăuză şi sprijin tuturor celor care şi-au legat viaţa de apă. Ar fi fost corăbier, pescar şi negustor de peşte; se crede că a mijlocit la Dumnezeu învierea mai multor oameni înecaţi. De altfel, numeroase legende ni-1 înfăţişează ajutând corăbii pline cu creştini; uneori, chiar arată drumul spre rai corăbiilor pline cu suflete bune şi spre iad celor rele.”
În cea de-a treia ipostază, „Sfântul e perceput ca dătător de bogăţie, de noroc tuturor, dar mai ales fetelor sărace, pe care le mărita. În popor există credința că „actul dăruirii incita strămoşii şi zeii, natura şi animalele la generozitate. Ştiind că suntem la câteva zile după Anul Nou dacic şi nu departe de celălalt An Nou, înţelegem mai bine raţiunile profunde ale dăruirii; chiar şi faptul că darurile se pun în ciorapi sau în pantofi nu este întâmplător, ambele simbolizând mersul, păşirea în necunoscutul anului ce tocmai începe. În acest context, nu e deloc de mirare că numeroase dintre perechile care se cununau îşi alegeau ca patron al casei şi gospodăriei mai ales pe Sfântul Nicolae.
Unele credinţe spun despre acest sfânt că ar fi al doilea «făcut» de Dumnezeu. Aceleaşi credinţe fac referire la apariţia sfântului în noaptea de Anul Nou, atunci când se deschid cerurile, de obicei fiind la stânga lui Dumnezeu.
În cea de-a patra ipostază, Sfântul se apropie de imaginea pe care o avem astăzi: moşul care aduce daruri copiilor. „Însă, pe vremuri, dărnicia moşului era asociată obligatoriu cu dreptatea, moşu. făcând daruri numai în funcţie de anumite criterii şi comportamente. Această imagine are ca punct de plecare milostenia Sfântului în raport cu săracii, văduvele, orfanii, dar şi cu hoţii.”
În această ipostază „se combină dărnicia Sfântului cu spiritul său de justiţiar, două atribute văzute de înaintașii noștri drept complementare. Așa,se pare, a apărut tradiţia creştină conform căreia Sfântul Nicolae îi bătea cu nuielușa pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă. Aceasta ar fi explicaţia obiceiului pedepsirii copiilor neascultători cu nuieluşa lăsată de Moş Neculai în încălţările lor în noaptea de 5 spre 6 decembrie.”
Luând în considerație toate acestea, ne putem face o imagine mai aproape de cum era perceput Sfântul Nicolae de către poporul din vechime, el fiindu-ne relevat drept un personal biblic și mitologic complex.
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
