Ioan I. Scurtu s-a născut pe 27 noiembrie 1940, la Dochia, Neamţ. Este absolvent al Liceului „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ şi al Facultăţii de Istorie Bucureşti. Cunoscut şi apreciat profesor universitar, doctor, a fost, din 2007, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie. De asemenea, este membru al Consiliului Ştiinţific al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România. A fost director general al Arhivelor Naţionale, membru în Consiliul Naţional al Istoricilor din România, de pe lângă Academia Romana (din 1996).
Este onorat cu diverse ordine, diplome, titluri, dintre care amintim: Premiul Academiei Române (1983), pentru „Viaţa politică din România. 1918-1944”; Premiul „Gheorghe Brătianu” al Fundaţiei „Magazo sută de cărți, dintre care douăzeci şi opt personale (de autor), treizeci şi opt în calitate de coordonator și coautor, cincizeci şi trei coautor; şapte în limbi de circulație internațională. De asemenea, a publicat circa două sute douăzeci de studii în reviste de specialitate, dintre care douăsute nouă de autor, iar alte douăzeci şi două în limbi de circulație internațională (engleză, franceză, rusă, germană). O parte din acestea au fost publicate în volumul „Ioan Scurtu: Studii de istorie.”.
În mai 2023, profesorul Ioan Scurtu a prezentat publicului din Piatra-Neamț propriul volum, „Povestiri adevărate. Memorii”, apărută la Editura Junimea Iași, ocazie cu care mărturisea: „Mi-a fost dat să trăiesc sub mai multe regimuri. M-am născut în noiembrie 1940, când la putere se afla generalul Ion Antonescu, în colaborare cu legionarii conduși de Horia Sima. În ianuarie 1941, generalul i-a înlăturat pe legionari și a rămas singur la conducere, bizuindu-se pe armată. La 23 august 1944, Antonescu a fost răsturnat și s-a revenit la un regim democratic, care a fost înlocuit cu dictatura proletariatului la 30 decembrie 1947. A urmat un lung regim socialist-totalitar, care a degenerat în cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu, nevoit să abandoneze puterea la 22 decembrie 1989. S-a revenit la o democrație «originală», cu o clasă politică lipsită de orizontul generațiilor istorice de la 1878 și 1918. Am receptat aceste regimuri în funcție de vârsta pe care o aveam. În acest volum am urmărit să prezint nu doar viața unui om, ci și societatea românească din acei ani, de la obiceiuri și viață cotidiană, la evoluțiile culturale și politice, cu bune și cu rele”.
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
