Aflat încă de la Crăciun pe mesele românilor, porcul este eroul uneia dintre legendele populare care vine din vechime. Ca divinitate preistorică a grâului, jertfită la Crăciun, şi ca simbol al Anului care moare şi renaşte după 365 de zile, porcul este, în unele tradiţii româneşti, nemulţumit de hotărârile Domnului care l-a uzurpat.
„După ce Dumnezeu a făcut pe rând toate lighioanele, le-a adunat înaintea sfântului divan şi i-a spus fiecăreia soarta ce o are pe lume. A spus calului că va ajuta pe om, că va fi călărit de om, va fi îmbrăcat în zale şi dus pe câmpul de bătălie. A spus câinelui că va apăra casa omului, va fi hrănit de om, va fi bătut şi mângâiat de el. Şi aşa cu fiecare lighioană în parte. Tuturor Dumnezeu le-a arătat, cu mare chibzuială, rostul lor în lume.
La toată această rânduială, fiecare vietate se supusese fără cârtire, căci cine ar fi cutezat să stea împotriva lui Dumnezeu Sfântul? Numai porcul săracul, grohăia a nemulţumire întruna, ca o tobă spartă. Când îl ajunsese şi pe el rândul şi când a auzit şi el ce soartă are, începu şi mai puternic să grohăiască. Dumnezeu, drept pedeapsă pentru lipsa de ruşine şi omenie, l-a sorocit ca să grohăie toată viaţa lui ca un nemulţumit. Şi ceea ce i-a lipsit, adică ruşinea, s-o caute veşnic în pământ. De aceea, porcul mereu grohăieşte, fie sătul, fie flămând şi scurmă pământul căutând ceea ce îi lipseşte, adică ruşinea…”
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
(Sursă: „Legendele faunei”)
