Sintetizând opinia despre fotografie a scriitorului Vasile Ernu, expusă în cadrul unui dialog purtat cu Daniel Cristea-Enache, istoricul Andi Mihalache afirma că fotografiile de orișicând au „o putere semnificativă”, ele putând prefața „orice investigație, punându-ne la dispoziție frumoase ipoteze de lucru”. Cu atât mai mult cu cât, „privim îndelung o fotografie, fără să știm cum ia sfârșit povestea din ea”, spunea același istoric în lucrarea, „Codificări culturale, inflexiuni sociale”, recent apărută la editura Argonaut.
Acceptând provocarea, ne-am îndreptat atenția asupra fototecii Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț, cu precădere asupra acelor imagini vizuale care au ca subiect armata, dată fiind apropierea Zilei Armatei Române. Investigația l-a plasat în centrul atenției noastre pe generalul Ilie Crețulescu, personalitate militară marcantă, a cărui biografie a fost rar evocată, deși merita cu prisosință a fi adusă în atenția cititorilor. Ne-a impresionat o fotografie realizată de maestrul Adolph Chevallier care îl redă pe colonelul Ilie Crețulescu, probabil în anul 1938, anul în care acesta a preluat funcția de comandant al Regimentului 15 „Războieni”. Artistul elevețian a reușit să imortalizeze imaginea unui veritabil exponent al armatei regale. O fotografie care ne-a condus pe firul vieții generalului.
Surse edite și inedite ne-au permis însă să aflăm și începutul și sfârșitul poveștii. Născut pe data de 2 octombrie 1892, la Piatra-Neamț, Ilie Crețulescu a urmat cursurile Școlii Primare nr. 1 de Băieți, devenind apoi elev al Liceului „Petru Rareș”. S-a transferat în anul 1905 la Ploiești, absolvind Școala Militară de Ofițeri de Infanterie București. A fost avansat la gradul de căpitan în anul 1913. A participat la campania din Transilvania, în toamna anului 1916, dar și la luptele de la Mărăști și Mărășești, dovedind „calități de bun comandant și de viitor strateg militar”. Începând cu anul 1921 a urmat cursurile Școlii Superioare de Război. A lucrat la Marele Stat Major, alături de cele mai valoroase cadre militare. A fost atașat militar pe lângă ambasadele României la Belgrad și Paris.
La data de 1 mai 1938 a preluat comanda Regimentului 15 Războieni de la colonelul Gheorghe Manoliu. Reproducem parțial Ordinul de zi nr. 9 din 1 mai 1938, publicat în „Calendarul ostașului”din 1939: „În baza Înaltului Decret Nr. 2283 din 19 Martie 1938, subsemnatul [col. Gheorghe Manoliu, n.n.], fiind numit comandantul Brigăzii 6-a Infanterie, las cu începere de azi, comanda Regimentului 15 Dorobanți, colonelul Crețulescu Ilie. Plec mulțumit că trei ani și jumătate, zi de zi, mi-am pus tot sufletul pentru ca ceea ce mi-au lăsat înaintașii mei să progreseze ca pregătire de război. Plec încredințat că cel ce mă urmează la comandă, va păstra neștirbită tradiția acestui corp de elită și-l va duce la biruinți mai mari (…)”. Cel care i-a urmat viitorului general Gheorghe Manoliu, colonelul Ilie Crețulescu, le adresa ostașilor săi, la începutul anului 1939, următorul mesaj:
„Iubiți ostași, Cu inima plină de dragoste mă adresez vouă, întruchiparea nădejdei zilelor de mâine. Ca vechi luptător, sub stindardul acestui glorios Regiment, cer de la voi: muncă fără preget, voință oțelită, dragoste și devotement nețărmurit pentru Patrie și Rege. După cum înaintașii voștri, cu credință și vitejie, au sângerat sub sceptrul marilor regi, pentru a avea Țara de astăzi, așa și voi să fiți în orice clipă gata a vă jertfi pentru păstrarea acestui sfânt patrimoniu. Frumoase au fost vitejiile veteranilor din al 15-lea de Dorobanți! Neperietoare va fi amintirea lor! Săpați-vă adânc în suflete mărețele lor fapte și fiți vrednicii lor urmași.
Iubiți regimentul vostru așa cum iubiți familia voastră, și înălțați-l prin munca, vrednicia, credința și vitejia voastră, tot mai sus. Zid neclintit să stea al 15-lea Dorobanți, acolo unde pericolul va fi mai mare. Zid neclintit să stea regimentul Războieni în jurul Tronului pentru Gloria și strălucirea sa”.
„Recursul la istorie reprezintă cel dintâi izvor de forță al armatei”, spunea în fapt proaspătul comandant al Regimentului 15 „Războieni”. Și avea toate motivele să rememoreze faptele înaintașilor săi. Unitatea militară cu garnizoana la Piatra-Neamț fusese înființată la 1 ianuarie 1877 la propunerea ministrului de Război, colonelul George Slăniceanu, în contextul necesității reorganizării armatei prin crearea mai multor regimente de dorobanți. Astfel, domnitorul Carol I semnase, la începutul anului 1877, decretul de înființare a 8 regimente de dorobanți, printre care și Regimentul 15 Dorobanți, acesta având ca teritoriu de recrutare județele Neamț și Fălticeni. În războiul de Independență din anii 1877-1878, datorită „actelor de patriotism și vitejie” din bătăliile de la Plevna, Rahova și Vidin, drapelul regimentului a fost decorat cu ordinul „Crucea Trecerii Dunării”. În anul 1891, unitatea a primit numele de „Războieni”, nume cu profunde semnificații istorice. Regimentul 15 „Războieni” a participat la cel de-al doilea război balcanic (1913) și la războiul pentru întregirea neamului (1916-1919). 19 sergenți, 54 de caporali și 503 soldați ai regimentului au căzut pe altarul patriei pentru România Mare.
Revenind la personajul nostru, colonelul Ilie Crețulescu a deținut funcția de comandant al Regimentului 15 „Războieni” până la data de 29 februarie 1939, fiind și prefect al județului Neamț. Din această poziție a avut un rol semnificativ în reapariția ziarului „Avântul”, publicație interbelică nemțeană în care scriau personalități de marcă ale vieții culturale și spirituale din județul Neamț (profesorii Constantin Turcu, A.A. Rotundu, preoții Constantin Matasă, Gheorghe Verșescu etc.). Înființat în anul 1928, periodicul își încetase apariția în anul 1935. Redăm un fragment din articolul apărut în data de 5 februarie 1939, intitulat „Un om de inimă: colonelul Cretzulescu”: „Ziarul nostru își face un punct de onoare ca în primul număr al reapariției sale să-și arate mulțumirea față de acel care a fost factorul de seamă al acestei reînvieri (…). Este dl. Colonel Ilie Cretzulescu, prefectul județului nostru. Fiu al târgului nostru, trecut prin ierarhia militară, pe un drum plin de triumfuri, primind misiuni delicate și de mare răspundere, în țară și străinătate, purtând peste tot un zâmbet de înțelegere și încurajare, colonelul Cretzulescu trebuia să se gândească și la nevoia pe care o simte orașul și județul nostru de o gazetă (…)”.
Rămânând în același registru al presei scrise, colonelul Ilie Crețulescu a avut și meritul de a constinua publicarea „Calendarului ostașului”: „Din imboldul d-lui colonel Cretzulescu Ilie, comandantul gloriosului regiment de Dorobanți și prefect al județului nostru, a apărut și anul acesta <<Calendarul ostașului>> sub îngrijirea redacțională a domnului lt. Nicu Nohai, poetul cercurilor dansante de la Cercul Militar. Este al 4-lea număr, care apare pe linia deschisă acum 4 ani de d-l general Manoliu, ceea ce înseamnă că suntem în plină tradiție. Calendarul nu este o broșură din soiul acelora pe care le scot instituțiile private la sfârșitul anului cu țeluri de reclamă, sau pentru a mulțumi o modă. El este o carte adevărată unde și-au dat întâlnire cadrele cele mai de seamă ale județului, spre a compune o operă care să întrgească armamentul moral al ostașului de azi și al eroului de mâine. Este marele scop pe care a înțeles dl. Colonel Cretzulescu să îl dea acestei publicații, pentru educarea armonică a soldatului, considerat ca o ființă întreagă, compusă din trup și suflet. În aceste vremuri și moravuri, când se obișnuiește să se închine orica carte unui puternic al zilei sau al ceasului, d-l colonel Cretzulescu a înțeles să închine Calendarul eroilor neamului. Faptul, decorativ în aparență, are o mare valoare de fond. Pe lângă că este o lecție dată minciunilor practic-conveționale, închinarea calendarului eroilor neamului, are o mare însemnătate în pedagogia patriotică. Este o certificare vie că urmașii nu-și uită eroii, ci caută, pe orice cale, să le asigure viață veșnică în amintirea noastră, singurul mijloc de răscumpărare a tinereții jertfite pe altarul patriei. Gestul d-lui colonel Cretzulescu capătă o tâlcuire și mai acută, mai ales pe aceste timpuri și împrejurări, când nimeni nu știe ziua și ceasul chemării, când fiii țării vor fi chemați să fortifice cu zidul viu al piepturilor, hotarul natural și sfânt al patriei” („Avântul”, 19 februarie 1939).
„Omul de o înaltă distincție sufletească, de o rară eleganță în atitudini, în gesturi și în fapte” cel care „crease și instaurase o epocă luminoasă în istoria” regimentului 15 „Războieni”, pleca de la comanda unității militare la sfârșitul lunii februarie 1939. Un an mai târziu era avansat la gradul de general de divizie. A participat la Războiul Sfânt împotriva bolșevismului, prevestit, așa cum am văzut, încă din 1939, în rândurile publicației căreia îi redase viața. În anul 1943 devenea general de brigadă. Aflat la comanda Diviziei 13 de Munte, după actul de la 23 august 1944, a avut o contribuție importantă la eliberarea Transilvaniei, Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei. A primit numeroase medalii și ordine românești, sovietice, iugoslave și cehoslovace. A fost trecut în rezervă în anul 1948. A murit la data de 30 noiembrie 1971, la București, într-o mizerie cruntă, împărtășind soarta generalilor armatei române regale. Urmând exemplul generalului Ilie Crețulescu, această succintă fișă biografică s-a dorit o fi o reușită pagină de pedagogie patriotică. Patriotismul, „acea coeziune organică dintre individ, națiune și pământ”, ar trebui să depășească, măcar la momentele aniversare „o simplă ipostază pasivă”.
dr. Mihaela-Cristina VERZEA,
(articol selectat din revista Coolt Neamț, noiembrie 2020)
