In memoriam Mezzosoprana Mariana Cioromila, prezență fermecătoare la primele ediții ale Vacanțelor Muzicale (18 ianuarie 1952, Satu Mare – 18 mai 2022, Ubatuba, Brazilia).
În dimineața zilei de 18 mai 2022, în jurul orei 05:00, Mariana Cioromila, a suferit un infarct in timp ce dormea. A plecat dintre noi asa cum a trait, discret, elegantă, distinsă.
Născută în România, ardeleancă, Mariana Cioromila a absolvit Şcoala de Muzică cu Specializarea pian, pentru ca apoi să studieze, în cadrul studiilor universitare, muzica de canto cu Ella Urmă la Iaşi şi cu Magda Ianculescu la Bucureşti.
Plină de dinamism, veselă, caldă, Mariana Cioromila recunoaşte: „aş fi putut trăi în România fără să am ceva deosebit de mâncat sau de îmbrăcat. Dar ar fi fost o problemă enormă, dacă nu aş fi putut cânta!”
Cum în anii tinereţii sale artistice, după absolvirea Conservatorului ieşean, în cei cinci ani petrecuţi la Opera Română de lângă Copou a fost distribuită doar în trei roluri, problema apăruse. Şi nu era vorba despre o lipsă de valoare artistică. Căci Mariana Cioromila, mezzosoprana care era prezentă la fiecare dintre primele ediţii ale Vacanţelor Muzicale, obţinuse şase premii importante la Bucureşti (1977), Atena (1978), Moscova – Concursul “Ceaikovski” (1978), Rio de Janeiro (1979), s’Herzongenbosch (1981), Viena – Belvedere (1984). Câştigându-şi, astfel, un prestigiu în lumea lirică a Europei.
„Dacă nu apari pe scenă, nu poţi să creşti în plan profesional, nu te poţi confrunta cu tine însuţi. Concursurile m-au salvat în plan psihic. Altfel nu aş fi rezistat. După concursul de la Belvedere mi s-au oferit recitaluri şi concerte, apoi angajamente şi spectacole de operă în diferite teatre străine. Fapt ce m-a determinat să rămân la Viena. Am stat cinci ani în Austria apoi, după ce am primit cetăţenia, am putut să fiu angajată permanent într-un teatru liric. Am ales Deutche Oper din Berlin.”
A cântat, apoi, în Belgia, Franţa, Anglia, interpretând roluri ca Siegrunde din Walkiria lui Wagner, Suzuki în Madama Butterfly a lui Puccini, Contesa din Andrea Chenier de Giordano, dar şi Meropa din Oedip al lui Enescu, Adalgisa din Norma lui Bellini, ori Eboli din Don Carlo de Verdi.
“Sunt foarte încântată că pot povesti despre oamenii care ne-au ajutat, pe noi studenţii anilor şaptezeci, tineri înfometaţi de calitate şi responsabilitate, să ne vedem visele împlinite. Pe vremea aia, noi, studenţii, eram într-o mare concurenţă cu noi înşine. Doream să dăm tot ce putem. În acelaşi timp, eram dornici să vedem unde eram, în plan tehnic, dar şi pe plan interpretativ. Ca orice tânăr, fără experienţă, fiecare dintre noi dorea să ştie dacă face tot ce trebuie, tot ce este posibil ca să fie în slujba artei. A artei de calitate. Erau momente în care, chiar fără să ştim exact ce însemna acea calitate, instinctiv simţeam că ceva lipseşte. Şi atunci, începeam şi mai arzător orele de studiu. De căutare a satisfacţiei auditive. Satisfacţie care putea să fie dată de… aplauzele auditoriului. Oameni care, câteodată, în anumite zone ale ţării unde niciodată nu se auzise un cânt de asemenea manieră, la primele sunete emise de noi… izbucneau în râs! De şocul impactului cu sunetul emis de noi. Dar, la sfârşitul muncii noastre, cea de practică studenţească «neagricolă», aceşti spectatori prezenţi în nişte săli improvizate, erau transportaţi de noi într-o altă sferă a planetei. Finalmente erau încântaţi! Fără să ştie de ce!
Pentru mine astăzi, în ţara în care destinul m-a trimis să trăiesc, îmi sunt extrem de folositoare acele experienţe. De a cânta în faţa unui public care se speră a fi publicul viitorului. Iar cel din Piatra anilor şaptezeci, fără să am elemente de statistică, cu siguranţă a fost publicul următorilor treizeci şi ceva de ani! Poate până astăzi.”
Și mărturiserea continuă: „Oamenii artei muzicale din Iaşi au fost geniali! Au făcut istorie! Ăsta este adevarul. Au fost creativi şi curajosi. Aventurieri într-un regim de strâmtoare de idei! Ei au reuşit să învingă barierele politice prin măreţia personalităţilor proprii. Prin măreţia artei pe care o făceau – fie pe scenă, fie la catedra facultăţilor. Ardeau de pasiunea artei! Nouă ne-au transmis toată această pasiune de o manieră perfectă.
Eu pot să spun că am făcut cariera pe care am făcut-o pentru că am avut exemplele pe care le-am avut. Profesori! Artişti! Care m-au pus la încercare de o formă virtuoasă!
Noi, colegii de la canto eram toţi din acelaşi «ghem» ca vârstă (un picuţ mai mari sau un picuţ mai mici). Cu Ionel Voineag, îmi permit să-l amintesc, făceam parte din acelaşi an. Ca student, a fost un coleg de o ambiţie formidabilă. Poate şi de aceea a ajuns să fie Doctor în Canto, având de-a lungul anilor elevi forte buni!” În anul 2011 a obținut diploma de Doctor în muzică, cu lucrarea “Teze în tehnica vocală”, în cadrul Universității de Stat din Campinas, Brazilia.
Valentin ANDREI
(fragmente din cartea „Patruzeci de ani de Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț”,
Autor: Valentin Andrei, Editura Capriccio, Piatra-Neamț, 2011)
