În unele aşezări din sudul României se desfăşura, la început de februarie, un ceremonial bahic de origine tracică, numit Arezanul sau Gurbanul Viilor. Dimineaţa, bărbaţii mergeau la plantaţiile de viţă-de-vie, de obicei în săniile trase de cai. Înainte de plecarea din sat se striga: „Hai să mergem la Gurbanu!”
Ajunşi în câmp, fiecare proprietar tăia de la viţa sa câteva corzi cu care se încingea peste piept şi îşi făcea cununiţă pe cap şi cingătoare la brâu. Dezgropa apoi sticla sau plosca cu vin îngropată toamna şi se întâlneau cu toţii în jurul focului aprins pe o înălţime. Acolo, în jurul flăcărilor, se mânca, se bea, se juca, se sărea peste foc şi se stropea vin peste jărăgaiul încins.
Seara, bărbaţii se întorceau în sat cu făclii aprinse în mână şi continuau petrecerea pe grupe de familii. După numele obiceiului, este posibil să se fi jertfit acolo, în vechime, un animal, o oaie sau un berbec, din care se ospătau apoi participanţii.
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
