Referindu-ne la modul cum îşi împărţeau românii din vechime timpul zilei, astăzi ne propunem să aflăm împreună despre măsurarea timpului dintr-un an prin personificarea a două anotimpuri – vara şi iarna –, văzute prin intermediul a două animale – calul, respectiv lupul.
Calul şi lupul, sunt două orologii preistorice de măsurat timpul calendaristic. Astfel, cultul calului şi cultul lupului se leagă de un calendar pastoral structurat pe două anotimpuri: vara, patronată de cal, şi iarna, patronată de lup. Între aceste două divinităţi zoomorfe şi aştrii care măsoară timpul oamenilor, Luna şi Soarele, sunt tainice legături: lupul este asociat cu astrul lunar căruia îi cântă noaptea, urlând precum câinele, calul cu astrul solar pe care îl ajută zilnic să urce de la răsărit până la zenit.
Sărbătorile şi obiceiurile dedicate divinităţii cabaline sunt concentrate pe timp de vară, cele dedicate lupului, pe timp de iarnă. Prin vechimea domesticirii, inteligenţa, frumuseţea şi eleganţa trupului, calul ocupă un loc privilegiat în calendarul şi Panteonul românesc. Cu excepţia măgarului, rudă apropiată a calului a cărui perioadă de gestaţie este de 360 de zile, nu există alt orologiu biologic la latitudinea geografică a României care să-i fi indicat omului durata anului tropic prin ritmicitatea ciclului de reproducţie.
Lipsit de orice aparat de măsurare a timpului, omul de altădată folosea orologiile astronomice şi biologice oferite de natură. Un astfel de orologiu a fost fătatul mânjilor în preajma echinocţiului de primăvară, fenomen astronomic celebrat de multe popoare ale lumii vechi ca An Nou. Iapa are, de obicei, două sezoane de reproducţie, ambele situate în preajma echinocţiilor: de primăvară sau de toamnă. În practică, iepele care se montează şi fată în sezonul de primăvară (martie – aprilie). Cele rămase sterile, care se montează şi fată în sezonul de toamnă. Astfel este marcat începutul celor două anotimpuri de bază ale calendarului pastoral: iarna şi vara.
Valentin ANDREI
