HomeCulturaLa mulţi ani ...

La mulţi ani cu sănătate, domnule doctor Răzeşu!

Una dintre personalităţile contemporane ale judeţului Neamţ, medicul Virgil Răzeşu, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Decenii de-a rândul a fost chirurgul de excepţie al medicinei nemţene, cariera sa profesională fiind răsplătită cu dragostea şi respectul arătat de comunitatea locală. După pensionare, din anul 2005,Virgil Răzeşu îşi dedică timpul exclusiv scrisului, pasiune mai veche a sa, căci debutul în acest domeniu avusese loc în anul 1981 („Vagotomia”, lucrările Reuniunii Chirurgilor din Moldova).

Virgil Răzeşu s-a născut la 7 februarie 1932, la Brăila. A absolvit Institutul de Medicină, Iaşi. Din 1963, a fost medic primar, şef de secţie chirurgie, la Piatra-Neamţ.

Este membru al unor organizaţii ştiinţifice şi profesionale din România şi internaţionale. Cetăţean de Onoare al Municipiului Piatra Neamţ.

A scris cărţi de specialitate: „Chirurgie generală – probe practice pentru examene şi concursuri”; „Profesorul Ion Juvara – dascăl şi promotor al chirurgiei românești”; un capitol în „Enciclopedia cancerului”, vol. XII; „Chirurgie generală – vademecum pentru examene şi concursuri”.

Medic chirurg reputat, doctor în medicină, Virgil Răzeşu s-a afirmat şi ca un redutabil prozator şi traducător. Pe tărâmul beletristicii a creat: „Inelul pierdut”, roman; „Trei bisturie care au revoluţionat medicina (colab.); „Prin vămile vieţii”, roman; „Nuntă de aur”, poezie şi proză; „Glonetele cu parfum de crin”, roman; „Tratat de deflorare”; „Domnule Preşedinte”, roman epistolar; „Viaţa ca o apă curgătoare”, roman; „Trandafirul albastru”, roman; „Hipocrate şi arta scrisului”, antologie, „Mărturii”, vol. I şi II, publicistică.

De asemenea, s-a aplecat asupra valorilor din ţinutul Neamţ, fiind autorul volumelor „Cetăţeni de onoare ai Municipiului Piatra-Neamţ” şi „Scriitori din Neamţ”.

Din domeniul traducerilor, amintim aici: „Simfoniile lui Beethoven” şi „Tinereţea lui Beethoven” (ambele, de J.-G- Prod’homme); Mozart sunt eu!”, de Max Geneve; „Şi după…”, de Guillame Musso; „Nemuritorii de la Agapia”, de Constantin Virgil Gheorghiu; „Faraonul”, de Boleslaw Prus.  

Valentin ANDREI
(Sursă pentru documentare:
Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din Judeţul Neamţ”)

MAI MULTE ȘTIRI

Lupii lui Calancea (CONCERT)

Sâmbătă, 15 martie, de la ora 19:00, sunteți invitați la un super concert susținut de Lupii lui Calancea, care vor fi p...

Cartea zilei de la „Nona”: Dumitru Radu Popescu – „Ivan Turbincă şi iapa troiană”

Proiect derulat începând din anul 2017 de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, Premiul Naţional pen...

Meșteșuguri ale românilor de odinioară – Plutăritul. condiţiile grele ale plutăritului

Continuăm astăzi periplul prin mirifica (pentru noi, cei din mileniul trei) lume a plutăritului, meșteșug dispărut de c...
spot_img

INTERVIURI

LIVE