HomeCulturaFiguri marcan...

Figuri marcante ale ținutului Neamț: Profesorul Constantin Alupului-RUS, o viaţă pusă în slujba culturii locale

„A oferi cultură înseamnă a oferi setea”, iar „restul a fost o consecinţă”. Acesta este un crez personal al profesorului Constantin Alupului-Rus, crez transpus în practică în cei douăzeci și opt de ani în care a condus instituția de care îl leagă o serie întreagă de realizări – Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț.

Constantin Alupului-Rus s-a născut la 10 februarie 1944, la Poiana Sibiului, judeţul Sibiu, acolo unde părinţii săi, moldoveni din zona Neamţ, se refugiaseră din calea războiului. Este foarte mândru de originea sa. Tot din cauza războiului, tătăl său a fost concentrat pe front, acolo unde avea să-şi piardă viaţa. Ca model l-a avut pe bunicul din partea mamei, cel al cărui aport la educaţia viitorului om a fost hotărâtor.

La absolvirea Facultăţii de litere a Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, proaspătul profesor de limbă română a fost detaşat în judeţul care l-a dat literaturii române pe Creangă.

După o scurtă activitate didactică – în decursul căreia a predat, la şcoala din Crăcăoani, inclusiv matematica! – a ajuns  să preia în 1980 direcţiunea Centrului judeţean pentru conservarea, promovarea şi valorificarea tradiţiei şi creaţiei populare.

Rezultatele manageriale de care este foarte mândru sunt demne de un om cu viziune în plan cultural. A preluat, în 1990, Festivalul Internaţional „Vacanţe Muzicale” (ajuns atunci la ediţia a XVIII-a) şi l-a dus, trecând peste toate dificultăţile ivite în cale, până la cea cu numărul XXXVII.

A înfiinţat Colegiul de Muzică, proiect la care a cheltuit multă energie și a dus o îndelungă muncă de lămurire a forurilor administrative județene și locale pentru a le convinge de necesitatea și oportunitățile oferite de o astfel de instituție. După zece ani, Colegiul înființat sub umbrela Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, a devenit Facultate de Muzică, având la activ câteva generații de absolvenți.

Poate cel mai important succes al directorului Constantin Alupului-Rus a fost restructurarea instituţiei şi punerea ei pe noile coordonate impuse de vremuri. Timp de câțiva ani, a gândit și apoi a pus în practică crearea unui Centru cultural de anvergură, având ca modele instituții omologe din Europa. Astfel, dacă în 1980 a preluat Centrul judeţean de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă, la pensionare, în 2008, a lăsat viitorilor manageri instituția actuală, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”.

O altă realizare în plan profesional a fost înfiinţarea, în 1991, a Festivalului Internaţional de Folclor „Ceahlăul”, pe care l-a dus până la ediţia a XIV-a. Astfel că, şi datorită omului care și-a dedicat viața profesională actului cultural, avem astăzi posibilitatea de a prezenta în paginile acestei reviste imagini spectaculoase de la edițiile Festivalului Internațional de Folclor „Ceahlăul”.

Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț

MAI MULTE ȘTIRI

Lupii lui Calancea (CONCERT)

Sâmbătă, 15 martie, de la ora 19:00, sunteți invitați la un super concert susținut de Lupii lui Calancea, care vor fi p...

Cartea zilei de la „Nona”: Dumitru Radu Popescu – „Ivan Turbincă şi iapa troiană”

Proiect derulat începând din anul 2017 de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, Premiul Naţional pen...

Meșteșuguri ale românilor de odinioară – Plutăritul. condiţiile grele ale plutăritului

Continuăm astăzi periplul prin mirifica (pentru noi, cei din mileniul trei) lume a plutăritului, meșteșug dispărut de c...
spot_img

INTERVIURI

LIVE