Sofia Cosma – un destin al martiriului artistic
În 2011, la început de an, urca la Ceruri Sofia Cosma, faimoasă pentru cariera solistică internațională, dar și pentru destinul ei dramatic. Regretatul Victor Eskenasy, fost redactor al postului de radio „Europa Liberă”, realiza cu mulți ani în urmă portretul celebrei artiste.
„Pianista, care timp de decenii, a fost considerată una dintre cele mai bune exponente ale şcolii româneşti, s-a născut în 1914, la Smorgon, undeva la graniţa dintre Letonia şi Lituania. Părinţii s-au mutat o vreme la Moscova, unde Sonia, pe numele ei de fată, îşi amintea că a fost trimisă împreună cu alţi copii să ia parte la parada funerară cu ocazia morţii lui Lenin.
Familia revenea apoi la Riga iar copilul, căruia i se descoperiseră talente muzicale neobişnuite, îşi începea acolo studiile de pian. Principalul ei profesor, avea să fie, din 1934, la Academia de Muzică de la Viena, un mare pianist şi pedagog, Julius Isserlis, întâmplător născut la Chişinău.
Un an mai devreme, Sonia participase la un celebru concurs de pian vienez, alături de alţi două sute cincizeci de tineri, şi figurase între cei unsprezece finalişti, toţi deveniţi ulterior mari artişti ai pianului. Juriul deliberase îndelung, înainte de a acorda premiile mult râvnite, Dinu Lipatti obţinând, în ciuda susţinerii lui Alfred Cortot, doar un loc secund, în timp ce Sonia, preferata altui mare profesor, Emil von Sauer, un loc patru, menţiune.
Au urmat ani, pe fundalul ascensiunii nazismului, de studiu şi concerte la Viena, de unde Sonia, în ciuda îndemnului profesorului ei de a-l urma la Londra, se refugia, în 1938, la Riga, alături de familie.
Scurta independenţă a Letoniei lua sfârşit însă în 1940, odată cu agresiunea sovietică, iar în 1941, pianista era arestată de NKVD, ca străină, cu cetăţenie austriacă, şi deportată într-un lagăr de muncă în Kazahstan.
Timp de şapte ani, Sonia avea să facă muncă forţată, să supravieţuiască cu greu foametei şi vieţii aspre. Avea să fie eliberată în 1948, şi expulzată la Viena, împreună cu Ilona, copilul abia născut, dintr-o legătură cu un cetăţean român, Cosma, pe care îl cunoscuse în lagăr. După trei ani de peregrinări, cei doi se reuneau în România, reluând viaţa de la capăt.
În 1956, după cincisprezece ani departe de pian, devenită Sofia Cosma, artista îşi relua studiile şi era recunoscută rapid ca una din cele mai marcante soliste din România anilor ’70, conferenţiară universitară la Conservatorul din Iaşi. A înregistrat câteva discuri până acum nereeditate, între altele, alături de clasici, cu Simfonia concertantă pentru două piane a lui Dinu Lipatti (disponibilă pe un CD japonez) şi cel de-al doilea Concert de pian al lui Pascal Bentoiu.
În 1981, Sofia Cosma reîncepea, pentru a câta oară (?), o nouă viaţă şi carieră de pianistă şi profesoară, în Statele Unite. În 1990, fosta prizonieră a gulagului sovietic era invitată să cânte în Sala «Ceaikovski», la Moscova. Cum scria un cronicar de la «Los Angeles Times», cercul se închidea.
După expresia, reuşită, a unui alt admirator al pianistei «palmierii nu pot creşte în Siberia, dar nici Beethoven nu poate să moară…»” Despre Vacanțele Muzicale, ajunse în 2025 la a cincizecea ediție (!), amplă manifestare la care era celebra pianistă a fost invitată de onoare de-a lungul a trei ediții (1972, 1973 și 1974), Sofia Cosma spunea că Festivalul este benefic atât studenţilor, cât și publicului local. „Ceea ce contează este faptul că această manifestare există, dăinuie, aduce roade. Eu sesizez, de pildă un progres real în ritmul publicului; este mai numeros, este divers, ştie să asculte.”
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carme Saeculare” Neamț
Sursă: Valentin Andrei,
„Patruzeci de ani de Vacane Muzicale la Piatra-Neamț”,
Editura Capriccio, Piatra-Neamț, 2011
