În practicile magice oala din lut este un substitut ritual manipulat, de la caz la caz, de persoane iniţiate: vrăjitoare, moaşă, nănaşă, mut, vătaf (în cazul cetelor de căluşari). Aruncată în fântână sau în râu în zilele caniculare ale verii, oala devine mesagerul oamenilor pe lângă divinitatea care dezleagă ploile; prin spargerea ei la prima scaldă a copilului, moaşa realizează transferul magic al sănătăţii şi glasului frumos de la lutul ars la noului născut; prin spargerea oalei noi, neîncepute, nanaşa repară la căsătorie necinstea „fetei greşite”.
Oala poate adăposti, însă, şi spiritele potrivnice omului. De aceea, în perioada de lăuzie, în nopţile şi zilele cât stă mortul în casă, în timpul vrăjilor şi descântecelor de dezlegare şi alungare a spiritelor malefice oalele erau aşezate cu gura în jos pentru a opri cuibărirea chiriaşilor nepoftiţi. În multe sate, după scoaterea mortului din casă se sparge o oală goală sau umplută cu cenuşă de către un membru apropiat al familiei pe locul morţii, pe pragul casei sau la mormânt. De la acest obicei a rămas expresia „i s-a spart oala”, cu sensul: „a murit”.
Valentin ANDREI,
Centrul pentru cultură și Arte „Carmen saecular” Neamț
