HomeCulturaMircea Cărtăr...

Mircea Cărtărescu, laureat al Premiului Naţional pentru Proză „Ion Creangă”, Opera Omnia, Ediția a VIII-a

Pe 1 Martie, de ziua Marelui Povestitor, la Casa Memorială de la Humulești, a fost cunoscut laureatul ediției a opta a Premiului naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia, în persoana reputatului prozator Mircea Cărtărescu.

Juriul național, compus din: prof. univ. dr. Mihai Zamfir (președinte), prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, prof. univ. dr. Nicolae Oprea, Adrian Alui Gheorghe, prof. univ. dr. Vasile Spiridon, Adrian Lesenciuc și Ioan Holban, a avut de ales dintr-o listă de nominalizări care i-a mai cuprins pe Gabriel Chifu, Ioana Pârvulescu, Florina Ilis, Bedros Horasangian și Ștefan Agopian.

Aflat în acest an la ediţia a opta, proiectul cultural, unul important pe agenda de manifestări a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, este finanţat de Consiliul Judeţean Neamţ. Și anul acesta, în organizarea acestui important eveniment literar s-au implicat Uniunea Scriitorilor din România, Consiliul Județean Neamț și Consiliul Local Târgu Neamț.

La festivitatea de premiere de la Casa memorială „Ion Creangă” din Humulești, au participat Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România, Ion Asaftei, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, Vasile Apopei, primarul orașului Târgu Neamț. Angelo Mitchievici, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, a rostit laudatio adus laureatului.

Prozatorul Mircea Cărtărescu se adaugă, astfel, listei laureaţilor Premiului naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia: Dumitru Radu Popescu (2017), Nicolae Breban (2018), Eugen Uricaru (2019), Dan Stanca (2020), Gabriela Adameşteanu (2021), Gheorghe Schwartz (2022) și Petru Cimpoeșu (2023).

MAI MULTE ȘTIRI

Credinţe şi legende populare: Moş Alexe, purtător al cheilor anului

El este o reprezentare mitică sezonieră, patron al vieţuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi şi sub scoarţa ...

Meşteşuguri ale românilor de odinioară: Plutăritul. Modul de legare a plutelor

Tehnica de legare a plutelor de diverse categorii prezintă un deosebit interes pentru cunoaşterea aspectelor etnografic...

Dragostea durează 8 ani (TEATRU)

Duminică, 16 martie, de la ora 19:00, sunteți invitați la piesa de teatru “Dragostea durează 8 ani”, care va fi jucată ...
spot_img

INTERVIURI

LIVE