Continuăm astăzi periplul prin mirifica (pentru noi, cei din mileniul trei) lume a plutăritului, meșteșug dispărut de câteva zeci de ani. În episoadele anterioare, ghidați de învățătorul hangan Teoctist Galinescu, am putut afla cum se construia o plută și pentru ce era ea folositoare. De asemenea, ne-am familiarizat cu termeni specifici precum „dălcăuș” sau „închisoare” (a plutelor). Și am putut lectura și câteva zeci de versuri dintr-o Baladă dedicată plutăritului pe Bistrița.
Episodul curent ne înfățișează modul cum era îmbrăcat un plutaș și condițiile grele pe care trebuia să le treacă acesta în drumul său de la munte către șes.
„Plutaşii nu aveau haine sau încălţări de protecţie. Umblau îmbrăcaţi în portul obişnuit al muntenilor: cămaşă de fuior sau de bumbac, ţesută şi cusută de femei, în casă; pantaloni din lână de la oi, ţesuţi în casă, daţi la piuă, cerniţi sau vopsiţi în coajă de arin sua de nucă, de culoare neagră sau maro, cusuţi tot în casă, „pană” sau „bufanţi”. Hainei i se spunea suman, făcut din acelaşi material ca şi pantalonii. Pe sub suman, se purta flanea din lână de oaie. Pe cap, purtau pălărie (de regulă, vânătorească) sau căciulă, iar în picioare, ciorapi groşi de lână, ob[i]ele din material de suman, opinci de gumă (cauciuc gros) îngurzite de ei, legate cu curele ce se agăţau, după ce se înfăşurau pe picior, cu un cârlig făcut din sârmă oţelită sau dintr-un cui îndoit. La brâu, se încingeau cu o curea lată de 15, chiar de 20 de centimetri, căreia i se spunea chimir şi în care îşi ţineau banii şi alte mărunţişuri.
Plutaşul nu pleca la plute fără să aibă la el şpranga lungă de circa 20 de metri, şpiţul ţuiacului, coarba şi toporul, excepţional de bine ascuţit. În timpuri mai vechi, nu purtau haine de protecţie şi, dacă îi prindea ploaia, când erau pe apă, chiar dacă era furtună şi grindină, fără adăpost pe plută, erau nevoiţi să meargă în continuare, deoarece, de multe ori, nici pe mal nu aveau adăpost, şi erau udaţi până la piele, uscându-se, apoi, hainele pe ei de vânt, curenţi sau de soare.”
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
(Sursă: Teoctist Galinescu, „Plutaşii pe Bistriţa”,
Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ)
 lume a plutăritului, meșteșug dispărut de câteva zeci de ani.....){kind=link}