Continuăm periplul prin lumea plutăritului, meșteșug dispărut astăzi. În episoadele anterioare, ghidați de învățătorul hangan Teoctist Galinescu, am putut afla cum se construia o plută, precum și pentru ce era ea folositoare. De asemenea, ne-am familiarizat cu termeni specifici precum dălcăuș sau închisoare a plutelor. Am putut lectura și câteva zeci de versuri dintr-o Baladă a plutelor.
Acum, hâtrul povestitor Teoctist Galinescu ne împărtășește o pățanie a unor plutași aflați în drumul lor către Galați, punctul terminus al călătoriei, acolo unde aveau să dezmembreze plutele și să vândă lemnul celor de la câmpie, pentru a putea cumpăra cele de trebuință traiului de la munte.
„M-am născut, am crescut şi am trăit pe malul Bistriţei. Am mers şi eu cu pluta de multe ori, chiar de la Cotârgaşi până la Piatra-Neamţ. Am ţinut la cârmă alături de plutaş şi câteodată, venind în ajutorul plutaşului, am făcut-o pe dălcăuşul.
Am cunoscut şi partea frumoasă şi pitorească a plutăritului, dar şi viaţa plutaşilor destul de grea şi, totodată, periculoasă. Un plutaş trebuia, în primul rând, să cunoască bine traseul, să fie isteţ şi curajos.
Prin anul 1935, fiind elev la Şcoala Normală din Piatra-Neamţ, am fost eliminat pentru neplata taxei şcolare. Tata era într-o criză financiară. Am venit acasă, la Hangu, tata a făcut rost de bani şi, neavând cu ce mă duce înapoi la Piatra-Neamţ, am fost nevoit să mă reîntorc la şcoală cu pluta.
Era în ziua de 21 noiembrie. Zăpadă şi frig. Oricine îşi poate închipui ce am îndurat eu, alături de plutaşi. Pentru mine, o întâmplare ocazională, pentru ei, una obişnuită. Nu plutăreau decât ziua, iar cei care cunoşteau bine valea se încumetau şi noaptea, pe lună plină. Aveau în unele sate gazde, unde puteau dormi, dar de multe ori trăgeau pluta la mal, făceau focul şi dormeau sub cerul liber.
Povestea socru-meu despre nişte plutaşi care, pe undeva, pe la Galu, ştiau că la o femeie pot găsi de mâncare. Au tras pluta, au prins-o la mal şi au găsit baba pe ogor, la prăşit. Baba, binevoitoare şi primitoare ca toţi moldovenii, i-a chemat pe prispa casei şi le-a dat lapte acru cu mămăligă rece, i-a lăsat să mănânce şi s-a dus la prăşit. Plutaşii au gătit laptele şi ar mai fi vrut, fiindcă mai aveau mămăligă.
Ei văzuseră că baba le-a dat laptele dintr-o putină din podul casei şi la gura podului era pusă scara. Unul dintre ei s-a urcat repede în pod, a scos rapid cercul care ţinea strâns un ştergar de câlţi ce acoperea putina, a luat iute lapte acru cu linguroiul, apoi, grăbindu-se să nu-1 prindă baba, a pus totul la loc, dar, din neatenţie, amnarul, care era legat de o cureluşă de la chimirul cu care era încins, s-a agăţat de ştergar.
Coborând repede pe scară, a tras şi putina dup el. Cercul de lemn a ieşit uşor şi s-a trezit botezat cu lapte acru. Plutaşii au luat-o la sănătoasa, iar baba, auzind zgomotul, a venit repede să vadă ce s-a întâmplat. Și a avut ce-i blestema.”
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
Sursă: Teoctist Galinescu, „Plutaşii pe Bistriţa”,
Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ
