Peregrinările noastre făcute per pedes, precum ilustrul înaintaș badea Cârțan, ne-au condus, la un moment dat, în celebra zonă a cetății papale. În cele ce urmează, vă propunem o trecere în revistă a celor mai importante atracții din Cetatea Vaticanului, amintindu-i totodată și pe creatorii lor din perioada renascentistă.
Piazza San Pietro
Pașii noștri ne-au purtat spre Piazza San Pietro venind dinspre Castel Sant Angelli. La momentul pătrunderii în celebra piață, călătorului I se deschide o priveliște de-a dreptul fascinantă și, în același timp, impunătoare. Cele două colonade semieliptice care mărginește această armonioasă piaţă reprezintă, în viziunea arhitectului şi sculptorului Gian Lorenzo Bernini, braţele larg deschise ale Bisericii îmbrăţişând lumea.
Arcurile de cerc sunt formate din două sute optzeci și patru de coloane dorice cu înălţimea de 20 m, având deasupra o sută patruzeci de statui înfăţişând sfinţi evanghelişti, martiri, papi.
Piaţa, care are lungimea de o sută nouăzeci și șase metri şi lăţimea de două sute patruzeci metri, putând găzdui aproximativ patrusute de mii de persoane, a fost amenajată între anii 1656 şi 1667, la hotărârea Papei Alexandru al VII-lea, care dorea ca un număr cât mai mare de oameni să primească binecuvântarea sfântă.
În centru stă un obelisc din granit roz cu înălţimea de douăzeci și cinci metri. Obeliscul, care provine de la Heliopolis (fiind făcut undeva între 2494 şi 2345 a. Chr, de un faraon din a cincea dinastie), a fost mutat în Forul lui Iulian din Alexandria de către Augustus şi adus în Roma în anul 37 adus de împăratul Caligula. Aici a marcat spina Circului lui Nero, unde se crede că a fost crucificat Sfântul Petru, în urma persecuţiilor demarate de sângerosul împărat.
În 1586, a fost mutat în acest punct din Piazza San Pietro, cu un efort considerabil (se spune că au fost folosiți nouă sute de muncitori şi a peste o sută de cai, care au muncit cinci luni ca să mute obeliscul. Astăzi, monumentul este încununat de o cruce şi poartă o inscripţie în limba latină – „Christus Vincit, Christus Regnat, Christus Imperat. Christus ab omni malo plebem suam defendat”, ceea ce se traduce astfel: „Christos învinge, Christos domneşte, Christos porunceşti Christos apără poporul Său de orice rău”.
Pavajul din jur este decorat cu simboluri zodiacale, astfel că obeliscul, susţinut de patru lei din bronz, funcţionează drept ceas solar. În pavaj mai sunt prezente şi alte simboluri. Astfel, razele solare evocă cetatea Heliopolis din Egipt, unde se practica cultul zeului solar Atum.
La dreapta obeliscului se află o fântâna creată de Carlo Maderno, în 1614, căreia, pentru simetrie, i s-a adăugat, la stânga, o alta, realizată de Bernini, în 1677.
În faţa bazilicii sunt două statui imense, din marmură de Carrara, cu înălţimea de nouă metri, una înfăţişându-l pe apostolul Pavel înălţând o sabie, cândva poleită cu aur, ca simbol al Cuvântului lui Dumnezeu, iar cealaltă reprezentându-l pe apostolul Petru care ţine în mâna dreaptă cheile împărăţiei Cerurilor. Prima este opera lui Tadolini, iar a doua a lui Giuseppe de Fabris.
La capătul opus intrării în Piazza San Pietro se află Basilica papală. Vazută de sus, Bazilica are o formă de cruce latină, aspect proiectat de Carlo Maderno, căruia i se datorează şi faţada. Întreg edificiul are lungimea de o sută optzeci și șapte de metri, înălţimea ajungând la o sută treizeci și șapte de metri. Suprafaţa totală este de peste douăzeci și două de mii de metri patrați. Poate adăposti până la șaizeci de mii de credincioşi.
Faţada este marcată de opt coloane corintice din travertin cu înălţimea de douăzeci și șapte metri, fiind încununată de treisprezece statui cu înălţimea de aproape șase metri, reprezentându-i pe Iisus, pe Sfîntul Ioan Botezătorul şi unsprezece apostoli, dintre care lipsește Sfântul Petru, a cărui sculptură tronează în piaţă. La extremităţi au fost amplasate, în secolul al XlX-lea, două ceasuri uriaşe, susţinute de îngeri şi decorate cu blazonul papal.
Nartexul (un fel de portic, echivalentul pronaosului) este prevăzut cu cinci puncte de acces. Aici se află statuile ecvestre ale împăraţilor Constantin cel Mare şi Carol cel Mare, prima fiind opera lui Bernini (1670), iar a doua a lui Cornacchi (1725). Cinci uşi din bronz asigură legătura cu naosul.
Ușa Morții este o ieșire folosită pentru procesiuni funerare. Pe ea au fost sculptate, între 1961 și 1964, de către Giacomo Manzù, scene care exprimă sensul creștin al morții în zece episoade.
Ușa Binelui și a Răului este împărțită astfel: panourile din dreapta arată bunătatea, iar cele din stânga răutatea. Ușa Filarete, realizată în secolul al XV-lea (1455) de sculptorul florentin Filarete, este o ușă istorică, deoarece face parte din vechea bazilică. Bogată și elegantă, această intare îi omagiază pe Cristos, Fecioara Maria și apostolii Petru și Pavel.
Ușa sacramentelor este ușa centrală, are o înălțime de șapte metri și jumătate și o lărgime de 3aproape patru metri. A fost inaugurată în 1966. Cele opt panouri ale intrării reprezintă cele șapte evenimente sacre: Botezul, Miruirea, Împărtășania, Pocăința, Alinarea bolnavilor, Căsătoria și Hirotonisirea, ultimul fiind dedicate Predicării.
Ușa Sfântă sau Porta Sancta este deschisă numai în timpul unui An Sacru (Jubileu), care are loc la fiecare sfert de veac. În prima zi a unui an sfânt, Papa lovește zidul de cărămidă cu un ciocan de argint și îl deschide pelerinilor. Ultima oară, această ușă a fost deschisă în anul 2000.
Călător de serviciu, Valentin ANDREI
