Ne continuăm periplul prin Basilica Papală de la Vatican, aruncând o privire înspre bolta centrală. Domul, proiectat de Michelangelo, este o realizare inginerească uimitoare.
Cupola este susţinută de patru pilaştri gigantici, cu înălţimea de patruzeci și cinci metri, botezaţi după sfinţii ale căror sculpturi uriaşe decorează nişele proiectate de Bernini: Sfântul Longinus, Sfânta Elena, Sfânta Veronica şi Sfântul Andrei.
Acești pilaștri mai sunt numiţi şi Pilaştrii Relicvelor, fiindcă aici Papa Urban al Vlll-lea a decis să păstreze relicvele (fragmentul din Sfânta Cruce, vălul Veronicăi) aflate azi în Tezaur.
Pentru a realiza statuia Sfântului Longinus, soldatul roman care l-a străpuns cu lancea pe lisus în coasta dreaptă în timp ce acesta se afla pe cruce, ca să verifice dacă mal trăieşte, Bernini a folosit patru blocuri de piatră. Scena figurează în Evanghelia după Ioan, însă abia în Evanghelia apocrifă a lui Nicodemus (cca. 450) este menţionat numele soldatului, Longinus, derivat probabil din cuvântul grecesc lonche care însemna „lance”.
Din locul unde trupul lui Iisus a fost străpuns a curs sânge şi apă, iar o picătură l-a atins pe Longinus, parţial orb, care şi-a recăpătat imediat vederea. Această minune l-a convins să se convertească la creştinism. Sfânta Lance a căpătat aura unei relicve preţioase şi a devenit foarte râvnită.
Lângă pilastrul Sfântului Longinus se găseşte şi statuia de bronz a Sfântului Petru, realizată în secolul al XIII-lea de Arnolfo di Cambio. Piciorul său drept luceşte de la atingerile miilor de credincioşi care i-au adresat rugăminţi fierbinţi de-a lungul veacurilor.
Tot în apropierea pilastrului Sf. Longinus, în transeptul drept, se află altarul închinat Sf. Hieronymus, decorat cu un mozaic (1744) inspirat de o pictură a lui Domenichino (1614), păstrată azi în Pinacoteca Vaticanului, care îl înfăţişează pe Sf. Hieronim nud, primind ultima sfântă împărtăşanie de la Sf. Efrem.
Sub acesta este expus într-o raclă de sticlă corpul Papei loan al XXIII-lea (m. 1963), instalat aici în 2001, după ce a fost deshumat cu ocazia sanctificării sale, în anul 2000, şi s-a constatat că s-a păstrat nealterat.
Al doilea pilastru este dedicat Sfintei Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, care a descoperit fragmente din Sfânta Cruce în timpul unui pelerinaj la Ierusalim şi le-a adus la Roma, construind special biserica Santa Croce in Gerusalemme.
Au fost păstrate acolo până în 1629, când au fost transferate la Vatican, fiind depuse în Pilastrul Sf. Elena. Astăzi, fragmentele din Sfânta Cruce sunt păstrate într-o cutie de aur în formă de cruce, în Tezaur.
Pilastrul al treilea are o sculptură a Sfintei Veronica, înfăţişată ţinând în mâini ştergarul cu care i-a şters faţa lui Iisus pe Drumul Crucii şi pe care a rămas imprimat chipul acestuia.
Acest Volto Santo a devenit o relicvă venerată a creştinătăţii, fiind unul dintre exemplele de operă supranaturală, necreată de mâna omului. Însuși numele sfintei provine din limba greacă, fiind format din cuvintele vero („adevărat”) şi eikona („chip, imagine”).
Sfântul Andrei, fratele Sf. Petru şi primul discipol chemat de Iisus, este înfăţişat pe al patrulea pilastru, alături de crucea în formă de X pe care a fost crucificat în Grecia, unde s-a dus să predice cuvântul Domnului.
Pilastrul Sf. Andrei este poarta de acces în Cripta Vaticanului. Cu prilejul săpăturilor din 1942, a ieşit la iveală zidul roşu, sub care se presupune că a fost îngropat Sfântul Petru. În spatele unui zid a fost descoperită o cutie cu oase. Tot aici a fost îngropat și Papa loan Paul al II-lea.
Absida de la capătul navei centrale, numită şi tribuna principală, adăposteşte Jilţul din bronz al Sfântului Petru, remarcabila operă a lui Bernini, finalizată în 1666, în timpul Papei Alexandru al VII-lea.
Această capodoperă, considerată un adevărat triumf al barocului, prezintă o ceată de îngeri dispuşi în jurul unui geam în vitralii, în centrul căruia este înfăţişat Sfântul Duh sub forma unui porumbel. Privind atent, ai senzația că îngerii înalţă la Ceruri imensul Jilţ.
Prin vitralii (care nu sunt din sticlă, ci tăiate în alabastru, o piatră semipreţioasă translucidă) lumina se filtrează în culoarea ambrei, sub forma unor raze care lasă impresia că izvorăsc din porumbelul Sfântului Duh. Se spune că Jilţul ascunde înăuntru un scaun din lemn şi fildeş, folosit, potrivit tradiţiei, de primul apostol.
Pe friza aurită a absidei figurează următoarea inscripţie în limba latină: „O Pastor Ecciesiae, tu omnes Christi pascis agnos et oves” („O, Păstorul Bisericii, tu îi oblăduieşti pe toţi mieii şi pe toate oile lui Christos”), având la dreapta versiunea în limba greacă.
La stânga Jilţului Sfântului Petru se află mormântul Papei Paul al III-lea (1534-1549), cripta fiind opera lui Guglielmo della Porta (1575). Acest papă, provenind din familia Farnese, a rămas cunoscut în istorie pentru că a convocat în 1545 Conciliul de la Trento (1545) şi pentru că i-a comandat lui Michelangelo fresca Judecăţii de Apoi din Capela Sixtină.
La baza monumentului sunt reprezentate alegoria Justiţiei (la stânga), ţinând într-o mână flacăra adevărului, şi a Prudenţei (la dreapta), ţinând în mână o oglindă. Se pare că pentru reprezentarea Justiţiei, sculptorul a luat-o ca model pe sora papei, seducătoarea Iulia Farnese, celebră în epocă pentru frumuseţea ei remarcabilă, iar sub chipul Prudenţei a fost imortalizată mama acestuia.
La dreapta Jilţului Sfântului Petru se află monumentul din marmură multicoloră dedicat lui Urban al VIII-lea, papa care l-a forţat în 1633 pe Galileo Galilei să se dezică de ideile sale de inspiraţie coperniciană.
Monumentul a fost sculptat de Bernini în 1647, după modelul mormintelor Medici, proiectate de Michelangelo, la Florenţa. Este primul monument funerar în care Bernini a ales să înfăţişeze Moartea sub forma unui schelet.
Spre finalul vizitei în Basilica Papală, turiștii pot vizita Sacristia, ataşată basilicii în secolul al XVIII-lea. Accesul se face din nava laterală stângă, pe sub monumentul Papei Pius al VIII-lea. La intrare se află lista cu papii care au fost îngropaţi de-a lungul secolelor în Basilica San Pietro.
Odată ieșit din acest labirint al artei și istoriei universale, călătorul admiră pentru ultima oară, înainte de a ieși din Piazza San Pietro, minunile arhitecturale clădite în vremuri care vin din antichitate, trecând prin Renașterea din Evul Mediu și ajungând în contemporaneitate.
Călător de serviciu, Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
