Ziua de sâmbătă dinaintea Rusaliilor dedicată morţilor, moşilor şi strămoşilor este numită Moşii de Vară în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi Banatul de est. Denumirile zonale ale Moşilor de Vară subliniază importanţa zilei (Moşii cei Mari) sau locul acesteia în Calendarul popular (Moşii Duminicii Mari, Moşii Rusaliilor).
Se credea că sufletele morţilor, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi s-au plimbat nestingherite printre cei vii, se întorc supărate la lăcaşurile lor subpământene în ziua Moşilor de Vară. Pentru a fi îmbunate li se dădeau de pomană vase din lemn sau din lut, cumpărate de la Târgurile Moşilor în care puneau vin, apă, lapte, mâncare gătită, pâine, flori şi lumânări aprinse.
Pomenile se făceau după un ritual respectat cu stricteţe: pronunţarea unor formule consacrate, împărţirea mâncării şi băuturilor cu vase cu tot, înainte ca vreun membru al familiei să guste din acestea.
La Moşii de Vară se primeau şi se împărţeau atât de multe vase, încât gospodinele nu mai aveau nevoie să procure pentru uz propriu pitele noi. In această zi se efectuau şi alte practici dedicate morţilor: curăţirea şi udarea mormintelor, bocirea morţilor. Oamenii erau convinşi că de modul cum împlinea ritualul cerut de tradiţie şi de abundenţa ofrandelor date sub formă de pomană depindeau împăcarea şi întoarcerea morţilor fără incidente în lumea lor subpământeană.
Legământul cetei de Căluşari în faţa Mutului, mască ce întruchipează zeul cabalin, şi steagului Căluşului desfăşurat la Strodul Rusaliilor, în Sâmbăta Rusaliilor sau în Duminica Mare se numeşte Legatul Steagului sau Jurământul. Ceremonia se desfăşura în taină într-un loc ferit de privirile curioşilor.
Jurământul garanta unitatea şi solidaritatea cetei în zilele în care se juca Căluşul: credinţă faţă de Căluş, supunere totală faţă de Vătaf, renunţare la plăcerile omeneşti.
Căluşarii pronunţau în cor, după Vătaf: „Jur cu Zău, pe sufletul moşilor mei, pe caii şi vitele mele, să respect Căluşul și legea lui până la dezlegarea Steagului!”; „Jur că voi sluji Căluşului în credinţă, cinste, supunere şi-n frica lui Dumnezeu!” Mai jurau „să nu se îmbete şi să se înţeleagă bine” (Cetate, jud, Dolj), „să se înţeleagă ca fraţii şi să împartă între ei banii” (Dobrun, jud. Olt), „cât jucau Căluşul să se ţină curaţi, fără relaţii sexuale” (Rusăneşti, jud. Olt), „să lecuiască oamenii” (Şuşani, jud. Vâlcea). Singurul căluşar care nu jura era Mutul sau „se lega să nu vorbească ca să nu-1 ia Rusaliile” (Tetoiu, jud. Vâlcea).
Legământul între Căluşari şi Vătaf şi între ceata de Căluşari şi divinitatea Căluş a fost atestat pretutindeni unde s-a practicat obiceiul. în forme mult evoluate, desacralizate, jurământul este depus şi astăzi în cetele de căluşari din Oltenia şi Muntenia de sud-vest.
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
