Poetul nemțean Mihai Merticaru este recunoscut de confrați drept „un devotat al sonetului, pe care îl consideră ca fiind forma desăvârșită a poeziei!”, așa cum mărturisește scriitorul Mircea Petean.
Această specie literară are reprezentanți de seamă, de la Giacomo Da Lentini (considerat inventatorul sonetului), Leonardo Da Vinci, Michelangelo Buonarroti, Dante Alighieri, Francesco Petrarca (1304-1374), Shakespeare, Lope de Vega, Baudelaire, Verlaine, Camoes, Goethe. În literatură română sonete au compus Mihai Eminescu, Mihai Codreanu, Vasile Voiculescu, Tudor Arghezi, Ion Pillat, Lucian Blaga, Ion Barbu, Alexandru Macedonski.
Mihai Merticaru este de părere că „sonetul reclamă o formă fixă de creație, o structură destul de inflexibilă, din care, în mod paradoxal, își extrage suplețea și farmecul, adjudecându-și titlul de «Rege al poeziei». În viziunea lui Mihai Codreanu, «sonetul este o expresie a tendinței spre absolut, spre desăvârșire în artă, care se realizează printr-o trudă sisifică.»”
Mihai Merticaru, născut la 20 iunie 1938, la Rediu, este absolvent al Universității ieșene, unde i-a avut colegi pe Cezar Ivănescu, Vasile Andru, Calistrat Costin, Dumitru Țiganiuc, Al. Protopopescu, Mircea Coloșenco, Vasile Ghica, Constantin T. Ciubotaru. Mărturisește că a fost influențat în mod deosebit de profesorii Constantin Ciopraga, Al. Dima și Al. Husar.
În tinerețe, are o susținută activitate de gazetar, scriind la ziarul „Steagul roșu” din Bacău, la „Ceahlăul” din Piatra-Neamț. În paralel, a colaborat la diverse publicații cu caracter didactic, printre ele „Tribuna școlii”, „Revista de pedagogie” și „Tribuna învățământului” (peste 250 de articole).
Mihai Merticaru a refuzat să publice poezii în timpul regimului comunist, pentru că n-a acceptat niciodată să scrie ode partidului, din a cărui pricină familia sa a avut foarte mult de suferit.
După Revoluția din 1989, a trimis un grupaj de poezii la revista „Literatură și artă” din Chișinău, producându-se astfel debutul său publicistic în literatură (17 septembrie 1992). Dintre volumele publicate, amintim doar „Vânătoare princiară”, „Catedrală de azur”, „Scriere cuneiformă”, „Imperiul lupului”, „Arca lui Petrarca”, „Împărăția clipei”, „Geometrie lirică” și „Umbra păsării”. Răsfoind ultimele două titluri, am selectat câteva dintre sonetele trăite și puse pe hârtie de Mihai Merticaru.
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
Din volumul „Geometrie lirică”:
SONETUL
Sonetul e al poeziei rege.
A lui tărie stă în armonie
Ce rimează perfect cu veșnicie
Și frumusețea de pe pământ culege.
Universu-ntreg adună-n colivie,
Muzica îi este supremă lege,
Stele-nghețate de pe cer culege
Și-n tuburi de orgă le învie.
E vioară cu paisprezece strune,
Dar are adesea și glas de flaut.
Cine-ascultă crede că-i o minune
Făcută anume lumea să-mbune.
N-am găsit nicăieri de când îi caut,
Într-un singur loc, pe Orfeu și Plaut.
FEMEIA
Când zâmbește ea, vine primăvara,
Pe unde calcă, și piatra-nflorește,
Unde s-oprește, e centrul, firește,
Când te iubește, e jar din Sahara.
Torsul i se unduiește șerpește,
Că uită și trenul unde e gara,
Iar Sisif scapă din spate povara
Ce în hăul negru se prăvălește.
Femeia e ploaia caldă de vară
Oaza verde, răcoroasă din pustiu,
Jumătate din lumina solară,
Câmpia pe care plugul o ară,
Bolta largă a cerului azuriu.
D-ar lipsi, nimic pe pământ n-ar fi viu.
ÎNTÂLNIRE
Pe cer nu-i soare-n ziua-n care nu vii,
Frunzele cad, iarba se usucă,
Amintirile dulci se fac nălucă,
Lumea toată se umple de grozăvii,
Cumințenia umblă hăbăucă,
Se succed cataclisme mii și mii,
Se hurducă pământul din temelii,
Se clatină ca o coajă de nucă.
Iubire, amintește-ți de întâlnire,
Iubito, nu mai contenește să tune,
Salvează Universul de la pieire!
Fie-ți milă de-ntreaga omenire,
N-o lăsa să cadă în genune,
Vino odată și fă o minune!
COLECȚIONARUL
(Prietenului George Brăescu)
Un vis cioplit în marmură rece
Nu-i mai de preț decât un zâmbet fugar,
Spunea cândva prietenul tău Pindar
Și, după el, alții încă vreo zece.
Așa ai devenit colecționar;
În acest hobby, nimeni nu te-ntrece.
Privirea caldă nu te lasă rece,
Chiar de-ar fi un cal troian trimis în dar.
Deții în colecție miriade
De surâsuri caline, prietenoase,
Colorate, transparente sau fade.
Altele îți mai aduc și ponoase,
Dar sunt și din cele-așa de lipicioase,
Că nici nu simți cum ceru-n cap îți cade.
Din volumul „Umbra păsării”:
RECONSTITUIRE
în asfaltul fierbinte al sufletului meu
s-au impregnat pașii tuturor
celor ce l-au călcat
din neatenție sau cu intenție
mai apăsat sau mai în vârful degetelor
aici se vor păstra pentru eternitate
amprente de tigri și de leoaice
de lupi și de mistreți
de elefanți și de ursoaice
de pantere și de rinoceri
în asfaltul sufletului meu
după milioane de ani
se va putea reconstitui
toată fauna dispărută
din marea grădină a lui Dumnezeu…
