Nedeile pastorale se ţineau pe plaiurile Carpaţilor şi aveau legătură cu celebrarea unei sărbători precreştine dedicată zeului focului şi al Soarelui. După creştinarea carpato-dunărenilor peste această sărbătoare creştinii au suprapus pe Sf. Ilie (20 iulie), numit de popor Sântilie.
Deşi numele vechi al zeului s-a pierdut, oamenii au continuat să-i păstreze cultul pe înălţimile munţilor, mai aproape de cer şi Soare. Nedeia sau Sântilia a fost atestată documentar încă din anul 1373.
Cu siguranţă că la aceste sărbători montane se desfăşurau ceremonii complexe dedicate Soarelui şi focului. Nedeile au asimilat însă şi alte funcţii sociale: schimbul de produse, petrecerea. Unele nedei au coborât în satele de la poalele munţilor, dar locurile vechi de desfăşurare sunt uşor de identificat după toponimia carpatică:
Nedeia, Sântilia, Nedeiuţ, Nedeuţa, Nedeiţele. Indiferent că se numeau Sântilii, bâlciuri sau nedei, acestea au funcţionat ca târguri unde se vindeau în special produse pastorale, se cumpărau produse necesare stânei, dar şi ca petreceri pentru tineret.
Au existat pe munţii şi aşa-numitele „târguri de fete”, dar nu în înţelesul mercantil al expresiei. Acolo se legau cunoştinţe între tinerii care, unii dintre ei, se căsătoreau chiar atunci sau la nedeia din anul următor.
Semnificaţia istorică a nedeilor pastorale se leagă de vechimea şi rolul lor în stabilirea legăturilor economice, matrimoniale, ulturale dintre românii de pe cei doi versanţi ai Carpaţilor. Nedeile, asemenea drumurilor şi potecilor de picior, nu au ţinut seama de hotare. Unele dintre nedei se numeau chiar „târguri de două ţări” sau, în Munţii Vrancei, „târguri de trei ţări”, care adunau, moldovenii, transilvănenii şi muntenii.
Valentin ANDREI
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
