Bozul, din familia Caprifoliaceae, este o divinitate fitomorfă, invocată să dezlege ploile în ceremonialul Paparudei, să vindece muşcătura de şarpe şi să alunge fulgerele pe timp de furtună.
Tulpinile sale verzi sunt, în ceremonialul Paparudei, odăjdii îmbrăcate de persoana care joacă rolul zeiţei pluviometrice, ramurile uscate adunate de copii, femei curate sau iertate devin ruguri funerare aprinse în zilele de Măcinici, Lăsatul Secului şi Joimari în curţi sau pe mormintele din cimitir.
Sub influenţa creştinismului, bozul a devenit o plantă malefică, numită şi poama dracului. La rădăcina lui, în pământ, s-ar ascunde dracul, iar în aer, printer tulpini, drăcoaica.
În unele credinţe, bozul este o divinitate feminină măritată cu socul, divinitate masculină. Cel care tăia şi arunca tulpini de boz în locurile unde creştea socul, primea de la acesta, ca recunoştinţă, sfaturi bune.
Când se culegea, bozul era invocat şi respectat ca o divinitate: „Bună dimineaţa, Bozule! Eu te cinstesc cu pâine şi sare şi cu nouă mătănii, iar tu să mă cinsteşti cu sănătatea vitei mele, să nu-i stea viermii în rană cât nu stau popii, primarii şi dregătorii în Rai”.
Fructele, recoltate toamna târziu, erau folosite pentru colorarea textilelor şi a vinurilor, iar florile, frunzele şi tulpinile culese în Ziua Crucii (14 septembrie) pentru vindecarea rănilor vitelor, în special cele provocate de muşcătura de şarpe.
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
(Sursă: Ion Ghinoiu, „Calendarul ţăranului român”)
