Cercetători etnografi și etnologi ai veacului XIX, dintre care îi amintim acum pe Simion Florea Marian, Elena Niculiță Voronca sau Nicolae Densușianu, băteau dealurile și văile, ulițele satelor și potecile munților pentru a înregistra și cataloga formele vechi, arhaice, ale credințelor, datinilor și obiceiurilor poporului român.
Ne-a rămas, de la ei și de la mulți alții ca ei, snoave, versuri, cântece, legende populare, dar și un calendar al sărbătorilor pe care le țineau românii, de veacuri. Unele dintre ele, astăzi sunt dispărute. De ele nu am fi avut habar dacă nu ar fi fost la mijloc strădania și truda celor amintiți.
Vavila era serbat, pe 4 septembrie, pentru că „toată viaţa a petrecut-o numai în pădure cu animalele, ajungând să aibă trupul acoperit cu păr ca ele”. Desigur, plecând de la această premisă, ziua lui Vavila se ţinea „spre a avea parte şi noroc la vite”.
Totuşi, nimic din biografia acestui sfânt mucenic trăitor în prima jumătate a veacului al III-lea, nu îndreptăţeşte asocierea pe care au făcut-o strămoşii noştri. Ca şi în alte cazuri, e posibil să fie păstrată şi în acest caz amintirea unei divinităţi preexistente, care doar a preluat numele, puţin alterat, al sfântului creştin.
În calendarul creştin-ortodox este prăznuit în această zi şi Sfântul Proroc Moise, văzătorul de Dumnezeu, însă calendarul popular românesc nu l-a învrednicit pe marele proroc cu nici un atribut specific.
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
Sursă: Marcel Lutic
