Credințe populare arhaice
Principalele criterii de ierarhizare a reprezentărilor mitice în Panteonul românesc sunt puterea şi atribuţiile lor: unele dezleagă ploile, altele le leagă; unele căsătoresc fetele şi ajută femeile la naştere, altele îmbolnăvesc şi iau sufletele oamenilor; unele păzesc sau transportă Soarele pe bolta Cerului, altele îl devorează în timpul eclipselor.
Astfel, afirmă Ion Ghinoiu (Calendarul țăranului român. Zile și mituri, Editura Univers Enciclopedic, București, 2019) afirmă că „în unele legende şi credinţe Sfântul Nicolae, patron al corăbierilor, salvează oamenii de la înec, Maica Domnului îi îneacă, cum se zice în popor: «Cei înecaţi sunt ai Maicii Domnului, sunt norodul ei pe cea lume. Ea se bucură când cineva se îneacă; pe cei în pericol îi trage în apă să se înece. Niciodată când mergi pe la o apă să nu te rogi la Maica Domnului ca să-ţi ajute, că-i rău: să te rogi la Sfântul Nicolae. Un om trecea odată, înotând, o apă mare şi tot se ruga la Maica Domnului să-l ajute. Dar, cu cât se ruga, tot mai tare se scufunda, pentru că ea îl trăgea. Atunci, deodată strigă – Sfinte Neculai, nu mă lăsa! Şi pe loc a fost deasupra apei»; sau «Sfântul Nicolae e pe ape; de ce fac corăbierii praznice de ziua lui?!»; ori «Sf. Nicolae a oprit apele când a fost potopul, altfel îneca corabia lui Noe».
La rândul său, etnograful ieșean Marcel Lutic îl reflectându-l pe Sfântul Nicolae în patru ipostaze: a unui bătrân, patron al iernii; dătător de bogăție; moșul care aduce daruri copiilor și „de patron al celor care călătoresc pe ape, un stăpân al apelor, podar mare, călăuză și sprijin tuturor celor care și-au legat viața de apă. Ar fi fost corăbier, pescar, negustor de pește. Se crede că Sfântul Nicolae a mijlocit la Dumnezeu învierea mai multor oameni înecați.” Ca o confirmare a celor de mai sus, este și faptul că multe dintre legendele populare îl arată pe Sfânt ajutând corăbii pline de creștini, uneori chiar arătând drumul spre rai vaselor pline cu suflete bune și spre iad, celorlalte.
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț


