Din credințele populare
Datele când se schimbau anotimpurile pe stil vechi, înainte de schimbarea calendarului, sunt expuse în următoarea povestioară: „Se zice că demult, când erau oamenii mai curaţi, Soarele răsărea mai de dimineaţă; până la amiază te săturai de lucru. Vara el umblă mai pe sus, iarna mai pe jos.
Tocmai în ziua de Ana Zacetenia [9 decembrie, ziua solstiţiului de iarnă pe stil vechi] se dă înapoi spre vară şi începe ziua a se mări, cu cât sare cocoşul pe prag, iar până la Bobotează e mai mare cu un ceas. De Stretenie (2 februarie), iarna se întâlneşte cu vara; atunci, când Soarele se suie tot mai sus şi noaptea e tot mai mică, începe a se călători iarna.
La Sf. Onofrei (12 iunie) e ziua cea mai mare, iar după Sfântul Onofrei începe a da Soarele înapoi, merge spre iarnă, aşa că de la Pantelimon (27iulie) se călătoreşte vara, e începutul toamnei. Atunci se răceşte apa, iar cerbul iese din râu, se schimbă crângurile Cerului, cele de vară cu cele de iarnă, şi se întâlnesc iarna cu vara şi spun: de-amu te duci tu vară, vin eu iarnă!”
Valentin ANDREI
Fotografie: iarna la sat, de Adolphe Chevallier.


