NOTĂ: Acest articol NU este destinat pudibonzilor care se pot simți ofensați de utilizarea anumitor cuvinte! De asemenea, anumite denumiri (nume proprii, etc.) au fost redactate intenționat cu minusculă.
Pacea în Ucraina nu va fi rezultatul niciunui acord. Și nu va veni nici în urma negocierilor în format Istanbul, Dubai, Geneva, Berlin sau Tatooine. Nici cu Trump care face preș Statele Unite în fața lui putin. Jorge Valdano spunea despre Maradona: «Nu te uita la picioarele lui, uită-te la minge. Dacă te uiți la picioare, te face!».
Este exact ce se întâmplă, repetitiv, în războiul de ocupație din Ucraina. Mult joc de glezne: analize, intenții, declarații, retractări, comentarii și proiecții. Acum curge o conferință de presă fluviu în care putin acuză victima că nu-i face hatârul. Guri cascate și aplauze de ambele părți ale baricadei, dar puțini stau cu ochii pe mingea înțepenită între țambalele lui putin.
Adevărul crud-cruduț e că putin n-are niciun interes să termine războiul. Nici dacă – prin absurd – mâine îi sunt acceptate toate cererile maximale, europenii își toarnă cenușă în cap și admit că sunt porci, Biden semnează electronic că el a început războiul, iar delirul portocaliu ar recunoaște raptul teritorial până la gura Prutului, lângă Giurgulești, tot n-ar fi de ajuns. Asta pentru că pe plan intern putin a ajuns la vorba românească “gura bate curul” (ironic, echivalentul rusesc e “limba te duce la Kiev”). Ciorba reîncălzită cu Novorossia și tăierea accesului la Marea Neagră a Ucrainei nu e decât o repliere surprinzător de prost primită pe plan intern. Atât Dughin (un fel de spuma spumelor la gură a ideologilor Moscovei), cât și bloggerii militari o țin încă langa cu ocuparea întregii Ucraine și pedepsirea vestului decadent.
E discutabil cât vorbește gura fără Dughin și cât bloggerii militari fără să dughească, însă nu latră ei de după gard degeaba. În mentalul rusesc – cristalizat în ultima sută de ani de bolșevism, comunism și autoritaritarism – victoria înseamnă tancuri care defilează prin capitale europene și popoare care le știu de frică. În realitate însă, tancurile rusești abia se târâie pe front sub greutatea unor blindaje improvizate și caraghioase, iar ucrainenii – după aproape 12 ani de la anexarea Crimeei – simt multe legate de ruși, dar nu frică. Și se vede.
Revenim la minge. Imaginați-vă o oprire a ostilităților care să iasă din logica de înghețare a conflictului, adică fiecare la scara lui. Pentru putin asta ar însemna nu doar repatrierea deținuților de drept comun scăpați cu viață, ci și a soldaților umiliți de ofițeri și puși să lupte în condiții primitive. Cu tot cu bagajul lor emoțional – ca să mă exprim decadent – și cu soldele care inevitabil se vor termina.
Și din nou, gura bate curul. Conflictele armate de după anexarea Crimeei și formarea celor două republici separatiste, Luhansk și Donețk, au fost prezentate intern ca niște masacre inimaginabile puse la cale de “neonaziștii” ucraineni. Ba chiar s-au ridicat monumente pentru copiii uciși de ucraineni, 116 la Donețk și 33 la Luhansk.
Acum turnesolul acelor “atrocități” s-a colorat în maro. OSCE și ONU raportează circa 500 de copii morți în urma bombardamentelor rusești DOAR pe linia frontului din Donbas. Cinci sute. În egală măsură ruși, ucraineni sau din familii mixte. De data asta victime cu familii reale, cu morminte reale. Fără monumente.
Apoi, oricât ar ține propaganda rusă în dializă creierele rușilor și ale idioților utili din Europa, unele minciuni s-au promovat singure la rang de bancuri proaste. Telenovela liniilor roșii. A început cu nu livrați Ucrainei echipament militar de orice fel. Apoi arme ușoare. Apoi obuze, piese de artilerie, rachete cu rază scurtă, rachete cu rază medie, rachete cu rază lungă, elicoptere sau avioane. Nu doar că au ajuns toate în Ucraina, dar Kremlinul chiar evită de o vreme să mai folosească sintagma “linie roșie”. Altă cireașă amară pe turta de hrișcă, mitul inexpugnabilității rusiei. Mit făcut flenduri de dronele aeriene și maritime, de rachete, bașca ocuparea tactică a unei părți din Kursk. Rușii aud antiaeriana, văd drone și rafinării care ard zile în șir. Văd și bățul miliției dacă publică imagini sau comentează, dar frustrările se adună.
Din nou, ochii la minge. Atât Ucraina, cât și UE + Marea Britanie au înțeles un lucru simplu și dureros. Războiul se va încheia când mingea se va dezumfla. De cealaltă parte de Atlantic însă, compendiul de afecțiuni psihice de la Casa Albă n-ar vrea mingea aia dezumflată întrucât vede el “a big deal”. “A big beautiful deal”. USA ajutat Moscova de trei ori; 1920, 1944, 1991 și de fiecare dată a căzut cu curul în pulanul de polițist mondial. Faptul că Trump mai vrea odată, stinge cam orice fel de curiozitate despre conținutul dosarului Epstein.
Ironic, singurul lucru care-l ține pe putin în viață este războiul. Asemănarea cu prințul Bolkonski din “Război și Pace” vine ca un pumn în stomac. putin nu se mai poate întoarce la pace. Iar dacă era pace, era deja mort. Și nu doar metaforic.
Articol de opinie de Cornel Toma
