NOTĂ: Acest articol NU este destinat pudibonzilor care se pot simți ofensați de utilizarea anumitor cuvinte! De asemenea, anumite denumiri (nume proprii, etc.) au fost redactate intenționat cu minusculă.
Ai grijă ce-ți dorești că ți se poate întâmpla. Fondatorul Turning Point (TP) Charlie Kirk a murit împușcat, iar primul finanțator major a murit în urma complicațiilor Covid. Ambele puncte populare pe agenda TP.
În ultimii 12 ani TP a strâns din donații și finanțări directe peste jumătate de miliard de USD și are active declarate de peste 50 milioane de USD. Mișcarea este prezentă aproape capilar în învățământul superior din SUA și este un agregator important pentru tinerii americani. Militează, în orbita republicanilor, împotriva imigranților, avortului ori a libertăților sexuale și în favoarea armelor, poluării ori a zeului dolar, pe fondul unui creștinism ipocrit și reinterpretat.
Principale argumente sunt puterea, măgăiala, gălăgia, jignirea în mod repetat a preopinentului și spiritul de turmă – toate foarte bine coordonate în podcasturi, simpozioane, conferințe, concerte sau ieșiri publice ale vectorilor de imagine. Din acest motiv, moartea prin împușcare a lui Kirk a trecut în plan secund și a lăsat loc conspirațiilor, iar Montgomery a fost dat uitării cu banii lui cu tot. Tot din acest motiv niciun republican nu are emoții pentru prestațiile jenante ale lui Trump și pentru pierderea majorității la alegerile mid-term. E un episod. În spate rămâne școala doctrinară Turning Point, o construcție menită să dureze și după ce clownul își va fi terminat mandatul de a-și inscripționa numele peste tot.
Dincolo de repulsia naturală pentru măgăială, trebuie să admit că TP e un mecanism fin, care funcționează admirabil și îmi induce un optimism vinovat; nu poate fi replicat nici pe departe în România. Nici la nivel de finanțare și nici de regie.
Suveraniștii noștri defilează cu un pitic cu ițari roșii de zici că e fugit din grădină, urmat de un alai de bunădimineațamelce, turu’ndoiațiânapoi, stegari-maimuță, zamolxieni, iconozauri cuprinși de jos in sus și de sus în jos de energiile lui Mudava, martori ai lui Coruț, toți grăbiți să “fugem de gramatică prin tunelurile dacice să apărăm informația din baraje”.
Regia e și mai haioasă. Un băiețel francofon de galerie, care ține de ștampila partidului ca Pavelescu, o fostă miss care se vede sirenă în port și o altă doamnă care “ițgon”. Aceste trei crăițe de la răsărit ar trebui să călărească nemulțumiri, alarme și frustrări cu care românii sunt alimentați zilnic pe rețelele sociale și de cele două televiziuni penale la propriu și la figurat. Rezultatele sunt înduioșătoare în sodaje, dar până la urne e drum lung. Și muncă.
Când lucrezi cu electorat al cărui punct forte nu e coerența, interesul nu trebuie doar ținut într-o dializă continuă cu pericole și soluții miraculoase la nereușitele lor. Mai trebuie să fie și prezentate apetisant. Iar un alt Georgescu care să prindă fluturi cu atâta convingere nu se mai naște repede.
De asta sunt (încă) optimist. Pericolul suveranist la noi e doar o petardă aruncată pentru a masca stângaci pericolul care deja sugrumă statul; legalizarea corupției și cumpărarea sentințelor. Chiar sunt curios să văd cifrele AUR în sondajele de după sărbători. Cât de importantă pentru alegători este poziționarea AUR de partea prescrierii corupților și a iminentei alianțe cu “patrioții de la PSD” – partidul sistem.
Suveraniștii la noi sunt masa de manevră a sistemului deja aflat la putere. Iar sistemul e mult prea hămesit ca să schimbe ceva. Minciunile și manipulările ieftine ies la vedere, dar nemulțumirile rămân.
Articol de opinie de Cornel Toma
