Ciocnitul ouălor practică magică: Românul nu concepe trăirea sărbătorii centrale a calendarului festiv creştin, Paștele, fără ciocnitul sau spartul ritual al ouălor. Substitut ritual al divinităţii primordiale, oul este gătit cu măiestrie prin vopsire şi încondeiere cu frumoase straie în Săptămâna Patimilor pentru a fi jertfit fără cruţare, prin lovire în cap, după slujba de înviere a Mântuitorului Iisus.
La început, ouăle se vopseau cu culori vegetale în galben, culoarea Soarelui pe bolta Cerului, şi în roşu, culoarea discului solar la răsărit şi apus. Ulterior, ouăle au fost decorate cu chipul lui Hristos, cu figuri de îngeri, cu un miel şi apoi cu diferite motive artistice.
Fără să ştie, omul mileniului trei practică un cult preistoric desfăşurat solemn după un ritual prescris de tradiţie: persoana mai în vârstă, de obicei bărbatul, loveşte violent capul oului său de capul oului ţinut în mână de partener în timp ce pronunţă formula consacrată: „Hristos a înviat!” iar partenerul răspunde: „-Adevărat a înviat!”
Oul colorat şi împodobit este simbolul Mântuitorului, care părăseşte mormântul şi se întoarce la viaţă precum puiul de găină ieşit din oul spart. în graiul popular, verbul a sparge a devenit sinonim cu sfârşitul sau moartea oricărui obiect sau fenomen personificat.
Moare sau se sparge până şi necazul când, din întâmplare, se sfărâmă un vas din lut. Întrucât adăposturile privilegiate ale sufletului sunt fie lipsite de ieşiri (oul), fie prevăzute cu o singură gură (oala de lut), singura soluţie pentru eliberarea acestuia este distrugerea violentă a sălaşului locuit: ciocnitul oului la Paşte, spargerea oalei la scoaterea mortului din casă. Paralelismul dintre oală, ou, adăposturi care trebuie sparte pentru eliberarea sufletului, şi om este exprimat de zicalele: „Omul e ca oul”, plăpând, expus morţii în orice moment; „I s-a spart oala”, adică a murit.
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
