În satele din sudul României se practica în sâmbăta Floriilor un ceremonial complex dedicat unei zeiţe preistorice a vegetaţiei, structurat după modelul colindelor. Sub influenţa creştinismului acesta a fost numită Lazăr, Lăzărelul sau Lăzărică.
Una intre fetele colindătoare, Lăzăriţa, se îmbrăca mireasă şi împreună cu celelalte surate colinda pe la casele din sat. Cu paşi domoli, aceasta se plimba, înainte şi înapoi, în cercul format de suratele ei care povestesc, pe o melodie simplă, drama eroului vegetaţiei Lazăr sau Lăzărică:
plecarea cu oile de acasă, urcarea în copac pentru a tăia animalelor frunză, căderea şi moartea lui neaşteptată, căutarea îndelungată şi gasirea trupului neînsufleţit de către surioare, aducerea acasă a trupului neînsufleţit, scalda rituală în lapte dulce şi îmbrăcarea defunctului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei pe sub nuci.
O variantă dobrogeană completează scenariul înmormântării cu învierea lui Lazăr şi prefacerea sa în flori, moment culminant marcat de hora veselă a colindătoarelor. Două reprezentări mitice, Lazăr şi Flora, prima de origine tracică, cea care a luat numele evanghelistului Luca, a doua romană, zeiţa Flora, sunt celebrate în Calendarul popular una după alta: în Sâmbăta lui Lazăr şi în Duminica Floriilor.
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
