După credinţele vechi ale românilor, eclipsele ar fi provocate de din trupul Soarelui ar curge şiroaiele de sânge, scenă apocaliptică ce s-ar reflecta în acel moment într-un vas umplut cu apă în curte. Din fericire, astrul zilei se reface imediat din bucăţile care cad din gura vârcolacilor.
Vârcolacii care mănâncă sau întunecă Luna şi Soarele ar fi monştrii, proveniţi din al treilea sau al şaptelea copil născut de fată mare, care ar locui în văzduh, printre nori sau deasupra norilor. Iarna, când vârcolacii se pot transforma în oameni, coboară peste câmpuri şi fac rele celor întâlniţi în cale.
Eclipsele pot avea şi alte cauze: Soarele este mâncat de Muma-Pădurii, este dat jos de pe cer de vrăjitoare sau el însuşi îşi acoperă faţa luminată ca să nu mai vadă păcatele de pe Pământ. Spectaculosul fenomen astronomic era interpretat şi ca manifestare a mâniei lui Dumnezeu şi semn prevestitor de nenorociri.
Cuprinşi de spaimă, oamenii se închinau, făceau mătănii, aprindeau tămâie şi produceau zgomote puternice (băteau toaca şi clopotele, loveau fiarele şi căldările vechi din metal, trăgeau cu puştile, pocneau din bice, strigau) ca să sperie şi să alunge vârcolacii când muşcau Luna şi Soarele.
Încheierea eclipsei era întâmpinată cu o mare explozie de bucurie, căci, aşa cum credea poporul, Soarele de pe cer şi lumea de pe Pământ au fost salvate de la pieire.
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
