Conform lui Ion Ghinoiu, repartiţia zilelor favorabile recoltării florilor, frunzelor, seminţelor, fructelor, rădăcinilor, bulbilor şi rizomilor plantelor tămăduitoare de boli de-a lungul anului este numită calendar al culegerii plantelor de leac.
Spre deosebire de termenele recoltării plantelor alimentare care pot varia în funcţie de condiţiile meteorologice, plantele de leac se culegeau după un calendar cu zile şi momente ale zilei şi nopţii riguros fixate de tradiţie.
Zilele când se culegeau plantele de leac şi tinctoriale sunt grupate în preajma echinocţiului de primăvară (Săptămâna Caii lui Sântoader, Florii, Joimari, Sângiorz, Sângiorzul Vacilor), a solstiţiului de vară (Todorusale, Ispas, Sânziene, Circovii de Vară, Ilie Pălie, Foca) şi a echinocţiul de toamnă (Sântămărie Mare, Sântămărie Mică, Ziua Crucii).
Calendarul popular preciza ziua şi momentul zilei (noaptea, dimineaţa în zori, la răsăritul Soarelui), dar şi locurile favorabile recoltării: curate, neumblate de animale, păsări şi oameni, unde nu se aud câinii lătrând.
Persoanele care recoltau plantele de leac trebuiau să fie curate trupeşte şi sufleteşte, să spună anumite cuvinte şi formule magice când le recoltau, să aibă o anumită ţinută vestimentară, să răsplătească pământul pe care a crescut planta ruptă sau smulsă cu pâine, sare, seminţe. Cea mai importantă zi din an pentru culegerea plantelor de leac seste considerată Sărbătoarea de Sânziene.
Culegerea plantelor de leac în noaptea de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, este o operaţiune incomodă, care nu ar fi fost efectuată de nici un iniţiat în medicina populară dacă nu ar fi aşteptat de la această acţiune anumite avantaje, reale sau imaginare
Valentin ANDREI,
Centrul pentru cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
