Motivaţia unei incursiuni în memoria culturală locală
Deja cu mai bine de cincizeci de ani de istorie în spate – şi ce istorie! –, Festivalul Internaţional Vacanţele Muzicale la Piatra-Neamţ a devenit un brand cultural. Unul care a depăşit de multişor timp graniţele ţării.
Elocvent este faptul că în cercurile muzicale ale Vienei s-a aflat ce se petrece aici, la un pas de Olimpul românesc, muntele Ceahlău! Am luat ca exemplu Viena, dar la fel se petrec lucrurile şi în cazul altor oraşe cu mare tradiţie muzicală – Praga sau Moscova. E, oare, puţin lucru?
Pe lângă actul cultural propriu-zis care se petrece în cele câteva zile la Piatra-Neamț şi pe lângă beneficiul spiritual expediat către public, acest important Festival a transformat urbea noastră într-o veritabilă Capitală muzicală a ţării!
Având ca desfăşurare perioada verii, atunci când multă lume este în vacanţă, în concediu, Festivalul atrage ca un magnet oamenii iubitori ai sunetelor frumoase. Fie ei artişti, cum s-ar zice specialişti ai domeniului, fie ei amatori. Dar cu toţii turişti.
Oaspeţi pentru câteva zile ai urbei şi ai împrejurimilor. Ocazie ideală pentru managerii zonei – care lucrează în sistemul de stat, dar şi privat – de a promova imaginea turistică a judeţului.
Sunt doar o parte dintre oportunităţile oferite de festivalul în discuţie. Oportunităţi care pot fi exploatate.
Istoria Festivalului se întinde pe mai multe etape.
Dacă ar fi să împărțim istoria Festivalului, am găsi patru mari etape.
Prima, cronologic vorbind, ar fi cea de început, a primelor ediţii – a anilor şaptezeci ai secolului trecut – de aşezare a manifestării în nişte tipare care să atragă publicul din Piatra-Neamţ şi din întreg arealul județean în minunata lume a sunetelor.
Festivalul a avut marea șansă, așa cum cititorul se va convinge pe parcursul acestui volum, să fie moșit de o mână de oameni cu minte luminată și dăruiți trup și suflet artei și culturii românești: nemțenii Gheorghe Bunghez, Marcel Dragotescu, Constantin Potângă, ieșenii Achim Stoia, Mihail Cozmei, Ion Baciu.
A doua etapă, cea a anilor optzeci, a fost o perioadă de maturizare atât a organizatorilor, cât şi a spectatorilor participanţi la numeroasele recitaluri şi concerte.
Apoi, ar fi perioada primilor ani de după 1989. Atunci când totul era bulversat şi bulversant. Când multe întreprinderi, mari uzine şi fabrici au pierit. La fel, şi mari intreprinderi culturale. Atunci, când cineva trebuia să preia răspunderea Festivalului.
S-a găsit, în acea vreme, un suflet mare – profesorul Constantin Horia Alupului-Rus – care, în postura sa de director al Centrului județean al Creației Populare, să lupte pentru perpetuarea Festivalului. Au fost ani grei, de incertitudine economică, când inflația ducea, de la o zi la alta, valoarea leului la valori incredibl de mici. Puterea exemplului său de dăruire pe altarul culturii județene a rodit și, astfel, i s-au alăturat alți oameni de bine ai zonei care au venit să ajute, financiar și logistic, marele eveniment muzical al ținutului.
La granița ediției a treizecea, într-un alt moment de cumpănă, în anii 1999, 2000, 2001, cel care salvase Festivalul de la pieire, Constantin Horia Alupului-Rus atrage de partea sa alți valoroși oameni, de data aceasta ai artei muzicale. Au venit atunci în sprijinul Vacanțelor Muzicale doi dintre rectorii academiei de muzică clujene, Alexandru Fărcaș și Aurel Marc, convinși să se implice nu numai pe linie pedagogică (în 1998 la Piatra fusese înființat, pe lângă Academia Națioanală de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Colegiul Universitar de Muzică, viitoarea Facultate de Muzică).
Un aport important în orientarea Festivalului pe un alt drum, l-a avut atunci și compozitorul și profesorul Cristian Misievici, muzician legat pe viață de Vacanțele Muzicale, ca un activ participant încă de la ediția a doua, din 1973.
A patra etapă ar fi cea contemporană, cea în care Vacanţele auatins înaltele cote amintite. De aici a rezultat şi răsunetul internaţional de care au parte în zilele noastre. S-a mers și pe o ușoară diversificare a genurilor muzicale prezente pe afișul Festivalului.
Așa au apărut (pe lângă Seara muzicii de operă ori Seara corală) Seara de jazz, Seara muzicii tradiționale. Grija față de partea dedicată muzicii studențești i-a preocupat pe organizatori. Au fost „inventate” Ziua instituțiilor de învățământ superior muzical din România, dându-se ocazie fiecărui universități sau academii naționale să vină pe scena Vacanțelor cu programe muzicale reprezentative pentru fiecare dintre ele.
Portretul tânărului artist nemțean, o altă inovație a Festivalului avea să readucă ani de-a rândul în fața publicului local artiști valoroși care strălucesc pe scenele lumii. De toate acestea, trebuie menționat, nu a fost străină artista și profesoara Mihaela Spiridon, cea care, din poziția de Director artistic al Festivalului, a creat, în anii 2005-2008, noi „alei” în istoria nescrisă a Vacanțelor Muzicale. Avea să revină în mijlocul echipei de organizare începând cu anul 2014.
Transformările sociale din țară, petrecute în decursul anilor de după 1989, au dus la modificarea aproape radicală a publicului Festivalului. În 1976, așa cum veți citi mai încolo, marele violonist Ștefan Ruha aprecia că publicul nemţean a progresat în receptivitate.
Astăzi aveţi un public câştigat în mod cert pentru muzică. Era un adevăr: Festivalul a creat un public nou, unul deschis, în primă fază, spre muzica cultă, care a devenit, treptat, unul consumator al acestui gen muzical aparte, ba chiar, prin anii ’80, un public exigent. Ei bine, mai ales după 2010, când încet, încet, acest public a devenit pe cale de dispariție, iar generațiile de cadre didactice ale acelor ani nu se preocupau decât în foarte mică măsură, sporadic, să pună ceva în loc (elocvent este faptul că din programele școlare ale vremii respective a dispărut obiectul Educație muzicală), gustul publicului nou s-a schimbat.
Fiind ghidată de aceste realități, începând cu 2014, Carmen-Elena Nastasă, managerul instituției organizatoare a Festivalului, a fost nevoită să ducă mai departe diversificarea genurilor muzicale, de multe ori în detrimentul a ceea ce melomanii numesc muzica clasică. S-au înmulțit concertele pop, rock, soul, a apărut, ca noutate absolută pe afișul Vacanțelor Muzicale, muzica lăutărească. Însă, s-a avut mereu grijă și de publicul senior (de la an la an tot mai împuținat).
S-au menținut serile camerale și s-au reluat concertele de operetă. De asemenea, pe aceeași linie, s-a mers cât de mult a fost posibil (având în vedere partea financiară și oferta artistică a timpului) pe apropierea de muzica cultă, prin concertele rock-simfonic.
Drumul început din august 1972 și care, din fericire, nu a găsit sfârșitul nu a fost ușor. Fiecare dintre perioadele amintite a fost grea. Oamenii care s-au ocupat de Festival au avut de trecut bariere care au ţinut de mentalitate, de judecată. De obstacole financiare sau logistice.
De greutăţi pricinuite de vreme şi de vremuri. Însă, odată depăşite toate acestea, au venit şi satisfacţiile. Mai mici sau mai mari. Pe toate, dacă veţi binevoi să aveţi răbdare şi interes să vi le reamintiţi sau, pentru cei mai tineri, să le aflaţi, vi le propun în următoarele zile.
Valentin ANDREI
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
(text preluat din:
Valentin Andrei – „Patruzeci de ani de Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț,
File de istorie culturală”, Editura Capriccio, Piatra-Neamț, 2011)
