Frăsinelul, plantă din familia Rutaceae, cu flori albe sau trandafirii şi miros balsamic, penetrant, care creşte prin locuri aride, pe lângă păduri şi tufişuri, este invocat de descântătoare să alunge Ielele şi relele aduse oamenilor.
Întrucât uleiul degajat în zilele toride şi liniştite ale verii se aprinde, înconjurând-o cu o aureolă luminoasă, frăsinelul se numeşte şi floarea-focului. Suferinzii de slăbiciune şi ameţeli se scăldau în apa în care s-a pus frăsinel. Macerat în rachiu de drojdie, frăsinelul se folosea pentru tratarea epilepticilor.
Ca practică magică de ales, dacă bolnavul se însănătoşeşte sau nu, acesta era transportat la o sărbătoare importantă a verii în câmp, într-un loc unde creştea frăsinelul, pentru a dormi o noapte acolo.
În Banat, în noaptea de Todorusale, când se credea că Ielele rupeau vârful frăsinelului, lăsând-l fără leac şi miros, cei „luaţi din Iele” (ologiţi) şi bolnavii de epilepsie se culcau în locurile unde creştea miraculoasa plantă.
În Oltenia bolnavii erau urcaţi în căruţe în ajunul unei zile de Sfântul Gheorghe, de Sânziene, sau de Ispas şi duşi la locurile unde creştea frăsinelul. Acolo erau culcaţi pe pământ, în ordinea sosirii. Se puneau la rădăcina frăsinelului cules pentru vindecarea bolnavilor diferite ofrande: pâine, sare, o strachină cu legume şi un vas plin cu apă. Dimineaţa, se prorocea soarta bolnavului după unele semne lăsate de frăsinelul pus intr-un vas cu apă.
Este consemnat şi obiceiul mesei rituale, încărcată cu daruri (colac, rachiu, vase de lut, tămâie), unde descântătoarea invoca frăsinelul să schimbe hotărârea luată de Ursitoare la naştere bolnavului.
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
(sursa: Ion Ghinoiu)
