Se spune că un împărat umblând prin împărăţia sa, a văzut câte pricini pornesc de la vinul tulburător de minte. A hotărât atunci să stârpească copăcelul blestemat al viţei-de-vie. Împăratul a murit şi alţii i-au luat locul în scaun.
Odată, un crai din ţara aceea a pornit la vânătoare de sălbăticiuni prin codru. Şi-mpuşcă, şi-împuşcă, până dă de un urs. S-a luat după el şi l-a gonit, până a ajuns la un schit unde trăia un călugăr bătrân, de pe vremea lui Tata Noe.
Cum aude gălăgia, călugărul iese din chilie, vede ursul şi pe cei care-1 fugăreau. Se dezbracă de haina călugărească, îşi suflecă mânecile, iese înaintea namilei, îl prinde de urechi, că începuse să tremure ca un miel.
S-a minunat împăratul şi l-a întrebat, de unde are atâta putere în trup? Acesta i-a spus că are un butuc de vie, o tufă dătătoare de putere care face struguri la vreme de toamnă. Prisosul îl strânge şi îl pune în pivniţă, de are tot anul.
Când a venit la vale, împăratul a dat poruncă tare: «De astăzi înainte tufa de vie să aibă slobozenie să crească peste tot cuprinsul împărăţiei, împărtăşindu-se oricine din darurile ei, dar numai atât, ca să fie voinic de-a apuca şi ţine ursul de ureche»”
Valentin Andrei,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”
