Scriitori cu activitate literară în Ținutul Neamț
Impozant atât ca fizic, dar, mai ales, prin operă, Mihail Sadoveanu este văzut și astăzi drept „Ceahlăul literaturii române”, așa cum l-a denumit pentru posteritate Geo Bogza. Despre personalitatea sa s-a scris mult și divers. Am ales să reținem câteva gânduri ale lui Eugen Lovinescu, așa cum au fost ele transcrise de Constantin Tomșa în impresionanta lucrare „Un dicționar al literaturii din Județul Neamț. De la copiști la suprarealiști (secolul al XV-lea – 2012)” (Editurile Crigarux și Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2014):
„Sadoveanu este poate cel mai puternic poet al naturii pe care l-a avut literatura noastră. Senzaţia vizuală fiind la baza temperamentului său artistic, era şi normal ca scriitorul să procedeze prin descripţie; nu este , în adevăr, colţ al Moldovei de Sus care să nu fi înmărmurit într-o pagină a operei sale. Dispariţia nu-i însă pur picturală, ci-i şi umanizată; cântă munţii şi pădurile, cântă izvoarele şi câmpiile, cântă imobilitatea naturii moldoveneşti în emoţia succesivă a acestui animator, care pe lângă culoare are vibraţie, pe lângă senzaţie are şi fluiditatea armonică şi ritmică a expresiei.”
Mihail Sadoveanu s-a născut la 5 noiembrie 1880, în orașul Paşcani. Este considerat cel mai mare prozator român din toate timpurile, cu o operă literară impresionantă, prin vastitate, varietate şi profunzime, fiind supranumit şi Ceahlăul Literaturii Române. A deţinut mai multe funcţii publice înainte şi după cel de Al Doilea Război Mondial: inspector al cercurilor culturale săteşti şi al bibliotecilor populare, director al Teatrului Naţional din Iaşi (1910), preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale (1947), preşedinte al Uniunii Scriitorilor (1949). A primit Premiul „Lenin” pentru Pace (1961).
Nu vom insista asupra vieţii şi operei lui Mihail Sadoveanu, ci mai mult asupra unor aspecte referitoare la şederea sa în Judeţul Neamţ, rămase în pagini uitate de reviste, mai puţin cunoscute, şi vom alcătui o bibliografie a operei sale. Astfel că, în cele ce urmează, reproducem câteva fragmente din articolele unor oameni de cultură din Neamţ:
Marcel Dragotescu: „[…] Aici în dangătele de clopot ale Mănăstirii Neamţ şi Vovideniei, Mihail Sadoveanu a sorbit cu nesaţ şi duioşie ultimele picături din cupa vieţii sale. Şi tot aici ar fi vrut să afle loc de odihnă veşnică, să stea la sfat cu voievozii şi vlădicii veacurilor trecute, cu oastea eroilor săi, şi să- şi sfinţească osemintele cu istoria acestui pământ. […] prin 1969, când în viaţa spirituală a Judeţului Neamţ apăruse «Sadoveniana» ca manifestare-omagiu dedicată Ceahlăului Literaturii Române, Valeria Sadoveanu, soţia Maestrului, a mărturisit autorităţilor judeţene această dorinţă […] sugerând strămutarea osemintelor de la Bucureşti la Vovidenie.
Printre demersurile întreprinse în acest sens se numără şi cuvântul lui Geo Bogza rostit în şedinţa omagială a Academiei din 10 noiembrie 1970, când s-au comemorat 90 de ani de la naşterea lui Sadoveanu, cuvântare publicată în «Contemporanul» din 27. 11. 1970. «În cei nouă ani de când au fost duse la Bellu – spunea Geo Bogza – osemintelor lui Mihail Sadoveanu li s-a făcut dor de Moldova. E drept că ele odihnesc acolo sub acelaşi tei care umbreşte mormântul lui Eminescu şi că în cuprinsul acestui oraş nu li se putea găsi un loc mai potrivit. Dar, oare, Mihail Sadoveanu, care avea ceva de uriaş în fiinţa lui, se cădea să fie înmormântat la Bellu?»
Geo Bogza propunea ca Eminescu să fie dus la Putna, aşa cum văzuse că englezii îl aşezase pe T. S. Eliot în catedrala Westminster, şi conchidea: «dacă locul lui Eminescu nu este la Bellu, care mai poate fi temeiul unui mormânt al lui Sadoveanu în viaţa Bucureştilor?…» Apoi, argumentând mutarea lui Mihail Sadoveanu la Neamţ, a încheiat: «Atâtea generaţii ne-ar putea invidia pentru ceea ce suntem în măsură să facem: să întemeiem tradiţii care să dureze şi să emoţioneze multe veacuri.»”
Dar toate acestea au rămas simple propuneri. Glasului lui Geo Bogza i s-a alăturat cel al lui Demostene Botez, într-o scrisoare deschisă pe care Marcel Dragostescu a inclus-o în acest articol şi din care reproducem finalul: „Iată, deci, două documente ieşite de sub frunţile şi din inimile unor oameni care înseamnă ceva pentru spiritualitatea românească, din care aflăm că Sadoveanu încă nu are locul de veşnică odihnă pe care şi l-a dorit şi că osemintelor sale li s-a făcut dor de Moldova.
Întrucât demersurile întreprinse cu mai mult de două decenii în urmă s-au năruit în faţa deciziei celor ce voiau cu orice preţ să facă din cimitirul Bellu o necropolă naţională, rămânem – în continuare – cu povara morală a unei îndatoriri neîmplinite.” („Sadoveanu la Vovidenie”, ASC., 54/1993) Şi adăugăm noi, acum, când nici Marcel Dragotescu, trecut la cele veşnice, nu mai este, că au mai trecut mai mult de două decenii şi încă o generaţie rămâne cu acea povară de care s-a vorbit mai sus.
Constantin Prangati: „Academicianul Alexandru Rosetti l-a vizitat pe Mihail Sadoveanu la Neamţ, în septembrie 1956, timp de trei zile şi constată că Mănăstirea Neamţ se afla în restaurare din iniţiativa marelui prozator. Iată ce relata academicianul Alexandru Rosetti: «Arcadele din faţa chiliilor au fost reclădite iar stâlpii balcoanelor refăcuţi; restaurarea făcându-se în spiritul prezervărilor urmelor trecutului şi respectului datorat unui monument istoric».
Despre opera lui Mihail Sadoveanu: «Cine poate rămâne indiferent la lectura unei pagini de Mihail Sadoveanu exponent prin excelenţă al sensibilităţii româneşti». Şi adaugă: «Cum îl ascultam pe maestrul Mihail Sadoveanu în vasta cameră a locuinţei sale din preajma unor locaşuri unde s-a făcut istoria Moldovei, admiram energia lui neobişnuită, neştirbita sa putere creatoare: întreaga patrie, îmi ziceam eu, se adună sub pana lui Mihail Sadoveanu.” („Al. Rosetti cu Mihail Sadoveanu la Mănăstirea Neamţ”, ASC., 153/2001)
„[…] Mihail Sadoveanu. a fost de nenumărate ori în Piatra- Neamţ, fie în calitate de conferenţiar, fie ca simplu vizitator, în trecere spre Tazlău, Mănăstirea Bistriţa, Tarcău, Ţara Hangului şi Broşteni. […] a avut multe cunoştinţe, oameni care au jucat un rol important în viaţa spirituală a Judeţului Neamţ, şi nu numai […]: Panaite Crivăţ, profesor, deputat, senator, prefect; Ernest Kirculescu, primar, prefect şi deputat; Panaite Popovici profesor, deputat şi senator; Leon Mrejeru, învăţător, folclorist şi deputat, dr. Al. Comăniţă prefect şi deputat, rudă apropiată a lui Cezar Petrescu, Adolf A. Chevallier, artist fotograf, coleg de clasă cu scriitorul Nicu Gane din Fălticeni, Petru Gheorghiasa revizor şcolar, folclorist şi autor de manuale şcolare, mulţi ziarişti de renume cum au fost Weinberg, Kaufmann, Adler ş. a.
La Piatra-Neamţ, în librăria Al. Ionescu, Mihail Sadoveanu a fost prezent la lansarea a numeroase cărţi proprii, printre care şi a romanului «Fraţii Jderi», unde s-a revăzut după mulţi ani cu Adolf Chevallier şi G. T. Kirileanu. «Mereu exigent faţă de înţelesurile morale ale cuvântului scris – consemna ziarul «Adevărul» – Mihail Sadoveanu s-a socotit dator către poporul său, atât prin propria operă, cât şi prin prezenţa sa directă în presă sau la tribună, la sate şi oraşe. Iubind oraşul Piatra-Neamţ şi împrejurimile, trăind în apropierea Mănăstirii Neamţ, pe malurile Ozanei lui Creangă, scriitorul a dat literaturii noastre opere inspirate din trecutul istoric al oamenilor acestor meleaguri legendare». În iarna anului 1931/1932 Mihail Sadoveanu a locuit la Iaşi pe Str. Copou […].
La Piatra- Neamţ, în acest timp, fiinţa un cerc literar condus de avocatul Emil Calmanovici. Apropiat scriitorului Mihail Sadoveanu, i-a făcut invitaţia, în toamna anului 1931, de a conferenţia pe o temă literară la alegere, în cadrul cercului. Scrisorile trimise de prozatorul român, în număr de cinci, avocatului Emil Calmanovici, aflate în prezent la Muzeul Literaturii Române […], semnalează şi titlul conferinţei ce urma să o ţină la Piatra-Neamţ: «Ion Neculce – povestitor artist». După multe amânări din varii motive conferinţa este contramandată, iar Mihail Sadoveanu îi scrie lui Calmanovici: «Dar nu pentru asta aş fi vrut să te văd, ci pentru unele chestii care mă interesează: voiam să-ţi cer câteva informaţii despre trecutul oraşului, pe care dumneata le-ai fi putut culege de la persoane mai în vârstă. Rămâne să-ţi explic lucru cu alt prilej când voi trece prin Piatra…»” […] („O conferinţă care n-a mai avut loc”, ASC.: 129/1999).
Mihail Sadoveanu a trecut în eternitate în ziua de 19 octombrie 1961, la București.
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
Sursă: „Un dicționar al literaturii din Județul Neamț.
De la copiști la suprarealiști (secolul al XV-lea – 2012)”
(Editurile Crigarux și Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2014)
