Iuliu Maniu este una dintre figurile centrale ale României moderne, un politician pentru care puterea nu a fost un scop, ci o datorie către țară.
https://www.youtube.com/watch?v=3czCdD1s4UI
Viața lui traversează prăbușirea imperiilor cu influență asupra națiunii, construcția României Mari și distrugerea democrației de către regimul comunist.
Născut în 1873, în Sălaj, într-o Transilvanie aflată sub stăpânire austro-ungară, Maniu se formează ca jurist la Budapesta și Viena. Alege lupta politică legală pentru drepturile românilor ardeleni și devine rapid unul dintre liderii Partidului Național Român. Este cunoscut pentru disciplină, rigoare și refuzul compromisurilor.
În 1918, joacă un rol esențial în organizarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia și în administrarea Transilvaniei după prăbușirea Imperiului Austro-Ungar. Pentru Maniu, Unirea nu este un final, ci începutul unui proiect democratic amplu, care să ancoreze țara și să devină în timp o forță europeană. În perioada interbelică conduce Partidul Național-Țărănesc și este de trei ori prim-ministru, apărând constant Parlamentul, legea și libertățile civile.
După al Doilea Război Mondial, România intră sub control sovietic. Iuliu Maniu devine principalul obstacol în calea comunizării totale. Refuză orice colaborare cu noul regim al lui Groza în repetate rânduri, dar prin violență și șantaj, noua conducere a acaparat treptat vârful puterii. În 1947, este arestat în urma înscenării cunoscute drept „afacerea Tămădău”, judecat într-un proces politic înscenat, tipic în regimurile comuniste și este condamnat la muncă silnică pe viață, alături de oamenii care au luptat pentru unificarea României.
Detenția sa este una de exterminare lentă. Este închis la Sighet, într-o celulă rece, fără încălzire, fără tratament medical, cu hrană insuficientă. Este izolat aproape complet, deși are peste 75 de ani și suferă de multiple afecțiuni. Regimul nu urmărește reeducarea, ci dispariția fizică. Martorii vorbesc despre slăbire extremă datorită malnutriției, frig constant și o degradare accelerată a sănătății prin violență, toate acestea fiind gândite pentru a rupe spiritul și fizicul unei persoane.
În 5 februarie 1953, Iuliu Maniu moare în închisoarea de la Sighet, pe un ger puternic. Deși Nicolae Carandino, fost redactor-șef al ziarului ‘Dreptatea’ a fost mutat cu el pentru a-l avea în grijă, Maniu nu se mai putea mișca singur din cauza rănilor și stării sale generale. Avea aproape 80 de ani. Moartea sa nu este anunțată public. Trupul îi este scos noaptea din penitenciar și aruncat într-o groapă comună din „Cimitirul Săracilor”, fără sicriu, fără cruce, fără nume. Locul exact al îngropării nu este cunoscut nici astăzi.
Absența mormântului lui Iuliu Maniu nu este un accident, ci o decizie politică. Regimul a încercat să șteargă nu doar omul, ci și memoria lui. Cu toate acestea, Maniu a supraviețuit prin ceea ce nu i-a putut fi luat: consecvența morală. A pierdut libertatea, viața și chiar locul de odihnă, dar nu și sensul pentru care a trăit.
Material documentat și redactat de Dan Drăghicescu,
Producător Asociat Chainsaw Europe
