Credințe și practici populare
Mormântul este un adăpost al sufletului mortului construit în pământ, precum bordeiul. Este o casă de lungimea mortului, acoperită cu pământ, cu înveliş în patru ape de scurgere şi orientat pe direcţia est-vest.
În cântecele funerare Al Ţărânii, Pământe, Pământe, sufletul mortului este sfătuit să-i roage pe gropari să-i construiască ferestre şi uşi: „Roagă-te la-ngropători,/ Ca să-ţi lase trei fereştri,/ Tu prin ele să priveşti” (Zărneşti, jud. Braşov).
Ritul funerar al înhumării şi construirea unei case postume în pământ sunt elemente semnificative ale cultului zeiţei Terra Mater sau Gaea. Prin înhumare, mortul era expediat la reşedinţa divinităţii din adâncul Pământului. Ca oricare alt adăpost, mormântul poate fi locuit sau nelocuit (cenotaf).
În cazul în care omul moare departe de sat şi de ţară, se aduce, dacă este posibil, un pumn de ţărână pentru a fi înhumat în mormântul din satul de baştină. De multe ori, în asemenea situaţii, se înmormântează un butuc de lemn îmbrăcat în hainele celui decedat.
De felul cum a murit, luat sau chemat de moarte, situaţie numită în popor moarte bună, sau plecat în rândul morţilor pe căi neobişnuite (spânzurare, sinucidere), mormintele sunt curate sau spurcate.
Primele erau amenajate în cimitir, lângă moşii şi strămoşii săi, secundele în afara acestuia, de obicei, pe hotarul dintre două sate. În vremurile din urmă, proscrişii sunt înmormântaţi şi ei în cimitir, dar la marginea acestuia.
Mormintele sunt considerate locuri sacre unde liniştea celor care le locuiesc nu trebuie tulburată de răufăcători. Un statut aparte îl au mormintele strigoilor care, dacă au fost identificate, erau stricate precum casele din sat rămase pustii şi bântuite de stafii.
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
