Urme ale trecutului
Valea Moldovei a exercitat întotdeauna o vie atracție asupra celor aflați în trecere prin zonă. Peisajul, care „fură” privirea, dar și sufletul, se adaptează perfect ciclului anotimpurilor. Îmbinarea armonioasă a formelor de relief, deschiderea largă spre Sud a privirii sugerează ideea unui ținut idilic. Un ținut în care, pe timpul lui Ștefan cel Mare, se afla cetatea de tranzit dintre Roman și Cetatea Neamț. Teritoriul plin de legende, unde se află și Hanul Ancuței, cel atât de îndrăgit de Sadoveanu, este acum locuit de oameni gospodari, care caută în fiecare zi, prin ceea ce fac, să fie demni urmași ai strămoșilor lor.
O vizită la Tupilați este mereu o ocazie de reîntâlnire cu atmosfera de altădată a satului românesc, o ocazie de a intra în intimitatea unei localități care mai păstrează urme ale timpurilor când plăieșii Moldovei munceau pământul pe care-l știau a-l și apăra de năvălirile dușmane.
Directorul Căminului cultural din localitate, Ronică Leonte pe numele său, statornic slujitor al culturii locale, vorbește oricui are atenția trează despre mândriile locului: Schitul „Trei Călugări” și Biserica „Sfinții Voievozi”, ctitorită, la 1826, de Ștefan C. Catargi. La răsărit, sub fereastra altarului, se află mormântul ctitorului, mare logofăt al Moldovei. În imediata apropiere a bisericii, făcând parte din același ansamblu arhitectural, se află Conacul Catargi, din păcate acum în paragină.
Folclorul, patrimoniu imaterial transmis din generație în generație
Încă din 1950, exista un nucleu de 12 oameni care reprezentau, la diverse concursuri și manifestări artistice, folclorul și tradițiile zonei. Astfel, s-a simțit și necesitatea înființării unui locaș cultural. „Căminul Cultural a fost dat în folosință în anul 1959. În 1993, pe lângă această instituție, s-a înființat Ansamblul Folcloric „Ciobănașul”, ai cărui membri erau oamenii locului, doritori de a păstra și transmite mai departe, generațiilor următoare, dansul, portul și cântecul popular, tradițiile și obiceiurile zonei. Formația a urcat pe sute de scene, reușind să adune o zestre de peste 150 de diplome, premii obținute la diferite festivaluri naționale și internaționale”, mărturisea, acum câțiva ani, Ronică Leonte.
Anii au trecut, dar dragostea și aplecarea sa către etnografie și folclor nu s-a stins. Locul „Ciobănașului” a fost luat de grupul folcloric „Răzeșii”, care, la rândul său, colindă întreg plaiul românesc prezentând publicului crâmpeie din nestematele moștenite de la strămoși.
Continuând prezentarea activității culturale a comunei, Ronică Leonte vorbește cu mare drag despre consătenii săi. „Dar, consider eu, cea mai mare realizare este faptul că zi de zi oamenii de aici au grijă de viitorime. Îi învață pe cei mai mici să respecte și să ducă mai departe ceea ce s-a făcut bine atâtea sute de ani. Una dintre principalele ocupații din trecut ale oamenilor locului era păstoritul. Așa se face că, pe lângă treburile de la stână, la noi se învață și doinitul din fluier. De aici și denumirea vechiului ansamblu al nostru. Apoi, cum de-a lungul anilor responsabilii trupelor erau de regulă cei mai buni dansatori sau fluierași, aceștia au luat pe lângă ei copii ori tineri cărora au încercat și, zic eu, au reușit, să le insufle câte puțin din plăcerea și bucuria cântului și jocului popular. Aș aminti câțiva dintre membrii de altădată care au dat viață grupului de dansuri: Ilie Feraru, Tănase Oprișan, Constantin Moraru, Costică Teișanu. La fel cum și astăzi oamenii în vârstă ai ansamblului – Ioan Rusu, Ioan Oprișan, Dumitru Corugă sau Petru Doboș – predau tinerilor ștafeta artei populare.”
Un proiect mai vechi, gândit ani de zile, a fost pus de câțiva ani în practică. La Tupilați ființează Muzeul satului! Pășindu-i pragul, un observator atent la detalii poate afla multe despre torsul și țesutul năframelor, cămășilor ori al covoarelor, îndeletniciri vechi, practicate și azi de femeile locului.
Cum vremea, dar mai ales vremurile, erodează multe aspecte ale trecutului, cultura populară fiind unul dintre domeniile aflate în mare pericol în acest sens, Ronică Leonte, obligat și de prerogativele de director de cămin cultural, dar și de fondul său sufletesc, acela de român adevărat, s-a gândit la o metodă de a păstra cât mai mult din moștenirea de peste veacuri. Preumblările cu ansamblul comunei prin țară și prin străinătate i-au dat câteva idei. „Inițiativa înființării muzeului îmi aparține și e mai veche. Încă din anul 2006 am strâns obiecte autentice de prin gospodăriile oamenilor, pe le-am expus într-una dintre camerele Căminului cultural.”
Muzeul, în prima formă a sa, cuprindea diferite ustensile din gospodăria țăranului român. După renovarea (aproape din temelii) a clădirii Căminului cultural, Ronică Leonte, ajutat și de oamenii din comună, a înființat o secție de etnografie și artă populară, care găzduiește o bogată colecție de obiecte de uz casnic – lada de zestre, furci de tors, război de țesut, costume populare. „Acest muzeu este o dovadă a dezvoltării culturii din Tupilați. Spațiile muzeului au fost consacrate valorilor și tradițiilor locale. Aici sunt puse în valoare obiecte de uz casnic și meșteșugăresc, piese de port popular care, cândva, erau mândria satului.
În muzeu pot fi admirate, de asemenea, numeroase unelte și obiecte ceramice pe care le utilizau locuitorii satului de acum un secol, fotografii ale bunicilor și străbunicilor. În odaia autentic țărănească, într-un dulap, se păstrează ițari, sumane, rochii de cânepă, ștergare. Totul a fost posibil și datorită generozității și muncii unor oameni precum Octav Diaconescu, Dumitru Corugă, Nicoleta Plugaru, Elisaveta Plugaru, Ermil Oprișan, oameni cu sufletul mare. O colecție importantă din expoziție a fost donată de preotul Neculai Anisia, iar majoritatea prosoapelor, fețelor de masă și unele costume sunt cusute și oferite muzeului pentru expunere de Mariana Leonte.
Cu bogatul său patrimoniu, muzeul poate constitui un loc de interes pentru turiștii români și străini, căci „anual organizăm expoziții temporare și multe alte manifestări cultural-educative”, completează directorul așezământului cultural de la Tupilați.
„Șezătorile, cel mai frumos moment din tradițiile de la țară”
Odată așezate lucrurile pe făgașul dorit de managerul de proiect, acesta a mers mai departe. Nu s-a mulțumit doar cu punerea bazelor și organizarea muzeului, ci a mers, cu gândul și cu fapta, mai departe. Astfel, în fiecare săptămână, pe perioada întregii ierni, în interiorul frumos amenajat al Muzeului sătesc sunt organizate, în amintirea vremurilor de altădată, șezători. Gospodinele și gospodarii satului pășesc pragul muzeului și vreme de câteva ore deapănă – la propriu și la figurat, căci munca casnică este împletită cu evocarea amintirilor. Se muncește și se spun glume, proverbe, ghicitori. Femeile harnice din comună se așază lângă vârtelniță, lângă război și țes, iau furca de tors ori împletesc lucruri meșteșugite. După o doină „zisă” de o bătrână, după un cântec „scos” din fluierul parcă vrăjit, după un pahar de țuică fiartă și o plăcintă moldovenească, oamenii se prind la cânt și joc.
Ronică Leonte se simte dator să precizeze că „scopul acestor șezători este de a atrage în primul rând tinerii spre noul lăcaș de cultură din Tupilați. Și nu se putea ceva mai plăcut decât amintirea șezătorilor care erau cel mai frumos moment din tradițiile de la țară”.
Farmecul șezătorii este întregit de vechile costume populare îmbrăcate de bătrânii participanți, costume păstrate de ei în lăzile de zestre și scoase în zi de sărbătoare, așa cum poate fi, de exemplu, și o șezătoare populară. Cunoscându-l de destulă vreme pe Ronică Leonte ca un om de acțiune, mereu în slujba folclorului românesc, avem certitudinea că la Tupilați moștenirea trecutului nu poate fi uitată!
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
(Material preluat din Revista COOLT NEAMȚ,
https://cooltneamt.ro/pastratori-de-traditii-de-prin-neamt-aflate-si-napoi-la-lume-date-tupilati-comuna-in-care-oamenii-sfintesc-locul/)
