HomeComunicatePiatra-Neamț ...

Piatra-Neamț în fața unor măsuri fiscale controversate

Legea nr. 239/2025, publicată în Monitorul Oficial pe 15 decembrie, aduce modificări majore în sistemul de impozitare locală, iar autoritățile din Piatra-Neamț avertizează că acestea vor genera efecte nedrepte și greu de suportat pentru comunitate. Primarul municipiului a transmis public că nu poate accepta și nu va susține consecințele unei legi care pune presiune directă pe cetățeni, mai ales în contextul economic dificil actual. Nu este vorba despre simple ajustări fiscale, ci despre măsuri care cresc povara asupra familiilor, afectând inclusiv persoanele cu handicap, prin eliminarea unor facilități esențiale și reducerea sprijinului minim de care acestea beneficiază.

Edilul atrage atenția că aceste categorii vulnerabile riscă să fie primele lovite, fără nicio plasă de siguranță, iar mediul de afaceri local ar putea suferi blocaje majore, cu impact asupra locurilor de muncă și stabilității economice. Administrațiile locale se văd puse în situația de a gestiona efectele unor decizii luate la nivel central, fără consultare sau dialog, în timp ce costurile sunt transferate integral către cetățeni.

Acesta susține că este inacceptabil ca o lege să anuleze eforturile administrației locale de a menține fiscalitatea sub control și de a proteja oamenii, subliniind că persoanele cu dizabilități nu trebuie să fie sacrificate din nou.

“De la momentul publicării legii, lucrez împreună cu colegii din aparatul de specialitate al Primăriei pentru a realiza simulări detaliate, tocmai pentru a vedea dacă și cum pot fi limitate aceste efecte negative. Fac acest lucru în condițiile în care mi-am asumat public că nu voi majora taxele locale și, mai mult, mi-am dorit ca, la fel ca anul trecut, să reușim diminuarea unor taxe, nu creșterea lor forțată prin efectul unei legi nedrepte.”, a transmis Vasile-Adrian Niță, primarul municipiului Piatra-Neamț.

Pentru a găsi soluții concrete, edilul a invitat reprezentanții mediului de afaceri la o întâlnire programată luni, 22 decembrie, la ora 11:00, în sala de ședințe a Municipiului Piatra-Neamț. Discuțiile vor viza impactul măsurilor fiscale și economice impuse de Guvern asupra companiilor locale, angajaților și economiei orașului. La final, primarul va susține o declarație de presă, prezentând poziția oficială a administrației și concluziile consultării.

Mesajul transmis este ferm: administrația locală trebuie să fie de partea oamenilor și să apere interesele comunității, chiar dacă acest lucru deranjează. În fața unei legi considerate nedrepte, Piatra-Neamț caută unitate, dialog și soluții reale pentru a proteja cetățenii.

MAI MULTE ȘTIRI

Adio jocuri de noroc la Piatra-Neamț

Pe 15 aprilie 2026, Consiliul Local Piatra-Neamț a făcut, un pas decisiv pentru sănătatea socială a orașului, votând în...

Rădăcini către viitor pentru generațiile următoare

Data de 15 aprilie 2026 a marcat un moment important pentru peisajul natural al județului Neamț, prin lansarea oficială...

Săptămâna Luminată

Credințe populare arhaice Săptămâna Luminată: Prin popor se povesteşte că Domnul Iisus, înviind din morți în ajunul ...
spot_img

INTERVIURI