Editura Nona a Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț vă propune pentru astăzi o carte și rememorarea unei personalități din arta plastică nemțeană – pictorul Petru Petrescu (15 iunie 1929 – 15 septembrie 2011). În paralel cu creația plastică, Petru Petrescu lansa în 2007 pe piața de carte un volum de poezie, „Lacrima domnițelor – grafii lirice”, ilustrat cu creații grafice proprii.
În prefaţa cărţii („Melancolie şi sonorităţi de suflet”), semnată de criticul literar Cristian Livescu, se afirmă: „Lumea de azi, în sfera artelor, e una a metisajelor, a amestecurilor (de stiluri, de materiale, de tendinţe), a impurităţilor. Nu miră, de aceea, un volum de poezie cu «suport» grafic, datorat pictorului Petru Petrescu, aflat la a doua sa realizare de acest fel, după «Culoare şi cuvânt», cartea sa din 2005, un veritabil album însoţit de comentarii lirice. De data aceasta, «Lacrima domniţelor» are cel puţin două elemente de noutate: unitatea tematică în jurul unui orfism apăsat, de bună condiţie, şi expresivitatea subsumată integral gestului grafic.
Comentariile care completează grafismul aduc arome, parfumuri, frânturi melodice, senzualităţi, acele elixiruri consumate în trecerea vremii, necondiţionate existenţial şi actualizate de memoria vizionară. Place în această paradă de chipuri incerte oferite dintr-o vârstă apusă, place aerul intimist, discret, «des-vrăjit» de mişcări, de unduiri, de mici provocări, care livrează poeziei şoapta fiecărei tresăriri.
Ceva vine mereu din urmă, ceva «trăieşte», ceva nu se pierde şi se cufundă în vers, spre a căpăta suport de efigie. «Sunt chipurile femeilor care mi-au marcat într-un fel sau altul viaţa» – susţine artistul aflat la senectute, în subsidiarul acestor pagini, deşi mai de fiecare dată proiectul retrospectiv e depăşit prin chiar fiorul transfigurării. Orfismul de care aminteam, această privire «înapoi» interzisă de proba imaginii, plus o melancolie în stare genuină, conferă ambientul necesar de autenticitate acestei îngemănări între linii şi sonorităţi de suflet.”
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculareˮ Neamț
MAMA
Sub inscripția ștearsă
de flori muritoare,
și câmpul aprins
de reci felinare,
e noapte lungă,
e iarnă grea,
e dans de cocoș
în dimineața cea rea
a albaștrilor zori
de minciună perdea-
odihnă de veci
văduvită sub cer
sub ochi de stejar,
felinarele pier.
ETERN
Regretul e iertat
în cerul de jar.
e topit în floarea
neagră a oalei,
desen veșnic crud.
e sărut în lunga
zi a verii,
în dansul cucului
îmbătrânit de vise.
MARIA
Te-am cunoscut
în iubirea cu lacrimi,
în spovedania mută
a părului argintiu.
durere osândită
a nopții-n cătușe,
a ruginei din toamnă.
e veche povestea
sfințită în iubire
sub busuioc în cer.
EA
Orologiul nopții
stinge lumânarea
rece a fulgerului;
albastrul de zăpadă
e colindă a lunii
în bucuria Mariei
pictată cu credința
fără nume…
e vis stins
în amurg întunecat.
ANII
Albastrul nocturn
cunoscut aștrilor
în fereastra deschisă.
e lumina iubirii,
e fulger în dar
de sărbătoare
peste iluziile
împlinite.
FRUCTUL
Pădurea verde
ascunsă în speranța
vetrelor stinse
e goliciune a potirului
iubire aurită.
împărtășanie a fiului
în amintirea tatălui…
e duhovnica ceață
izbăvită-n păcat.
VEȘNICIA
Măicuță,
chipul ți-e împodobit
de maci.
veșnică amintire
e icoana cea ștearsă
sub dragostea de timp
în drumul tânguitor
al vieții.
ÎNVIEREA
Sfărâmat de istorie
valul stâncii agitate
în credință
e cântecul crucii…
e noapte de mugur
înflorit în taină,
e horă a cerbului
încoronat cu diamante…
ODĂ
Livada-ursitoare
sfințită în lacrima
uscată a soarelui
e rugă plină închinată
iubirii sub aghiazma
busuiocului înflorit:
pășesc cu smerenie
spre altar…
MAMA
Sub inscripția ștearsă
de flori muritoare,
și câmpul aprins
de reci felinare,
e noapte lungă,
e iarnă grea,
e dans de cocoș
în dimineața cea rea
a albaștrilor zori
de minciună perdea-
odihnă de veci
văduvită sub cer
sub ochi de stejar,
felinarele pier.
ETERN
Regretul e iertat
în cerul de jar.
e topit în floarea
neagră a oalei,
desen veșnic crud.
e sărut în lunga
zi a verii,
în dansul cucului
îmbătrânit de vise.
MARIA
Te-am cunoscut
în iubirea cu lacrimi,
în spovedania mută
a părului argintiu.
durere osândită
a nopții-n cătușe,
a ruginei din toamnă.
e veche povestea
sfințită în iubire
sub busuioc în cer.
EA
Orologiul nopții
stinge lumânarea
rece a fulgerului;
albastrul de zăpadă
e colindă a lunii
în bucuria Mariei
pictată cu credința
fără nume…
e vis stins
în amurg întunecat.
ANII
Albastrul nocturn
cunoscut aștrilor
în fereastra deschisă.
e lumina iubirii,
e fulger în dar
de sărbătoare
peste iluziile
împlinite.
FRUCTUL
Pădurea verde
ascunsă în speranța
vetrelor stinse
e goliciune a potirului
iubire aurită.
împărtășanie a fiului
în amintirea tatălui…
e duhovnica ceață
izbăvită-n păcat.
VEȘNICIA
Măicuță,
chipul ți-e împodobit
de maci.
veșnică amintire
e icoana cea ștearsă
sub dragostea de timp
în drumul tânguitor
al vieții.
ÎNVIEREA
Sfărâmat de istorie
valul stâncii agitate
în credință
e cântecul crucii…
e noapte de mugur
înflorit în taină,
e horă a cerbului
încoronat cu diamante…
ODĂ
Livada-ursitoare
sfințită în lacrima
uscată a soarelui
e rugă plină închinată
iubirii sub aghiazma
busuiocului înflorit:
pășesc cu smerenie
spre altar…
