NOTĂ: Acest articol NU este destinat pudibonzilor care se pot simți ofensați de utilizarea anumitor cuvinte! De asemenea, anumite denumiri (nume proprii, etc.) au fost redactate intenționat cu minusculă sau cu formulări neconforme cu realitatea sau din punct de vedere gramatical.
De ce întâlnirile din cadrul programului “Înapoi acasă” nu strâng oameni nici cât pentru o nuntă mai mică. Răspunsul simplu este că AUR încearcă pentru a enșpea mia oară să inventeze roata. Răspunsul detaliat are mai multe nuanțe.
Dincolo de mintea creață care a ales nefericitul cuvânt “înapoi/ânapoi” într-o campanie de marketing – fie el și politic – și a faptului că programul pilot este foarte frumos, dar lipsește cu desăvârșire, mai există un aspect de grădiniță; nu faci pe deșteptul dacă trebuie să întrebi pe ce lume trăiești.
Explic, cu riscul de a fi autoreferențial. Am locuit 20+ de ani în Italia și mai bine de jumătate din perioada asta am lucrat în presă, fie în redacție, fie pe teren. De prin 2000 și mărunt, am participat direct sau am editat mai mult de 50 de materiale despre autoritățile sau partidele din România care angajau discuții cu Diaspora.
Practic, la fiecare schimbare de guvern sau sinecură nouă în Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (și strămoșii lui), la Milano sau la Roma venea câte o delegație la o sesiune de shopping, în marja căreia se găseau și câteva ore și pentru placa zgâriată cu “ce probleme aveți voi aici, în Diaspora?”. Pun ghilimele pentru că în primii ani, parașutații în DRP erau tolerați și chiar ajutați.
Apoi întrebarea asta a devenit banc, pentru ca mai apoi să devină doar o glumă proastă. Sute de întâlniri, poze, notițe și aceeași întrebare a unui București cu memorie de fluture și zero strategii. Ridicolul a fost plusat și de reprezentații pentru Diaspora ai partidelor mari, cu aceeași dilemă, deși aveau/au roi de filiale locale. Ba la un moment dat aveam și un congres, logic, tot pentru a discuta problemele Diasporei.
Pentru o cronologie corectă merită amintit și că apetitul morbid pentru probleme al balerinilor politicianiști trimiși de București se răcea brusc când era adusă în discuție calitatea jalnică a actului consular – problema regină pentru mulți ani. Invariabil răspunsul era: “Nu putem face nimic, bugetul e ăsta”. Oh, dar ce bine că ați trecut pe la noi, mai poftiți!
Și totuși, un lucru bun s-a născut la presiunea asociațiilor românilor din Diaspora. Odată cu intrarea României în UE și cu simplificarea birocrației, avem peste 10.000 de elevi din Diaspora care participă voluntar în peste 542 de școli la cursuri de limba și cultura română. Da, în UE cea rea care ne șterge cultura.
Nu mă apuc să povestesc acum câte piedici a întâmpinat acest proiect de la București (PSD în general, Dragnea în mod special), că nu mai termin de scris până dimineață. Important este că acum este bugetat și merge înainte.
Mai mult, în Franța cea rea care ne fură apa din baraje, limba română a devenit limbă străină obligatorie în curricula școlară de liceu la Collège Aimé et Eugénie Cotton din Blanc-Mesnil (nord-estul Parisului). E un proiect pilot care bune bazele studierii limbii române în lume, la fel ca suratele ei latine.
Aici dă AUR prima oară cu oiștea în gard. Gargara cu UE care șterge cu noi pe jos, nu ține. Cu excepția haiducilor educați cu modele greșite și pe care ii vedem la știri, românii sunt asimilați (nu integrați) de comunitățile în care trăiesc și proiectele de mai sus au prins viață datorită relațiilor lor. Bucureștiul a fost, de cele mai multe ori, frâna de mână.
Avem așadar românii care și-au dat copiii la școli bune și foarte bune, un deziderat firesc pentru orice părinte. Apoi avem românii care care și-au pierdut speranța că România se mai face bine și au contractat credite pentru case pe 25/30 de ani. Apoi avem românii care pun confortul, liniștea și predictibilitatea deasupra banilor. Uneori, 1500 de euro câștigați într-un borg uitat de lume prin Apenini valorează mai mult decât 1500 de euro în țara în care dacă ești spulberat pe trecerea de pietoni, vinovat ești tu pentru că ești mai sărac decât cel care a dat peste tine.
Norocul chior al AUR cu Diaspora a fost același cu cel din România; “eco chambers” și boții de pe Tik Tok, ambele mulate pe frustrări acumulate în niște zeci de ani. Nu a votat nimeni din Diaspora industria calului, confiscarea caselor nelocuite, gaz din Gaza ori vreun program politic (sic!). S-a votat “m*ie toți!”. Și se va repeta scenariul fix de câți bani vor fi băgați iarăși în social media, iar mesajele de ură/răzbunare/peeipeeipemamalor vor fi validate de televiziunile penalilor.
Și atunci care e publicul căruia i se adresează campania “înapoi”? Exact. Nimeni nu știe, astfel că AUR a început să întrebe prin sat cu acel formular de pe site-ul lor, care e “studiu sociologic” fix cât e și Simion unionist. “Ce probleme aveți voi aici, în Diaspora?”. Hai, că de data asta e pe bune, să fac spital din banii de la nuntă dacă nu e așa!
În concluzie, există nostalgie, dar stomacul e șeful în nouă cazuri din zece. Există și neadaptare, dar oamenii ăia nu au părăsit niciodată cu adevărat spațiul românesc.
Sunt deja cercetători serioși care se ocupă de fenomenul remigrației și efectele conexe la nivel pedagogic, de muncă sau lingvistic. Fenomenul este deja în exercițiu și cel mai cerut lucru acum este DIGITALIZAREA tuturor serviciilor. Bine și ceva excepții de la taxe, dar bugetul e ăla, știm cu toții. Roata e rotundă, iar apa e udă.
Articol de opinie de Cornel Toma
