Sărbătorile şi obiceiurile de la sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie corespund, ca dată calendaristică, cu Dionisiacele Câmpeneşti ale tracilor şi Saturnaliile romanilor.
În această perioadă Părinţii Bisericii creştine au fixat data de celebrare a Apostolului Andrei care a propovăduit credinţa în Iisus la Dunăre şi Marea Neagră în primele decenii ale mileniului întâi al erei creştine. Noua sărbătoare creştină s-a impus în conştiinţa credincioşilor împreună cu unele dintre atribuţiile zeului uzurpat, realitate confirmată de obiceiurile, actele rituale şi practicile magice din noaptea de 29/30 noiembrie.
Perioada calendaristică de trei săptămâni, deschisă de Filipii de Toamnă (14 noiembrie) şi închisă de Moş Nicolae (6 decembrie), care adună laolaltă numeroase sărbători, obiceiuri, acte rituale şi practici magice dedicate lupului, este identificată, pe criterii etnologice, cu Anul Nou dacic.
Unele dintre aceste tradiţii au migrat, de-a lungul secolelor, spre solstiţiul de iarnă, la Crăciunul şi Anul Nou contemporan, altele, adevărate relicve preistorice, precum zilele dedicate lupilor şi strigoilor, au rămas pe loc. Spre deosebire de Anul Nou contemporan, unde apar Moş Ajun şi Moş Crăciun (24 şi 25 decembrie) care sugerează, prin vârsta înaintată, apropierea morţii şi a renaşterii timpului calendaristic după 365 sau 366 de zile, pe locul de celebrare a Anului Nou dacic apar alţi doi moşi, Moş Andrei (30 noiembrie) şi Moş Nicolae (6 decembrie).
Relatând informaţia lăsată de Strabon, conform căreia dacii se numeau dáoi, tradiţia consemnată de Hesychius că dáos era numele frigian al lupului şi că din rădăcina indo-europeană dháu (a strânge, a sugruma) au derivat Dáousdava, oraşul sau cetatea lupilor, numele unui oraş în Moesia Inferior (sudul Dunării). Mircea Eliade este de părere că dacii se numeau ei înşişi lupi, „cei care sunt asemenea lupilor”. Motivele pentru care dacii şi-au ales ca totem lupul, şi nu un alt animal, de pildă pe cel mai puternic dintre ele, ursul, sunt susţinute de un bogat material etnografic.
Valentin Andrei,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
(Sursă: Ion Ghinoiu)
